poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-04-26 | |
Uitându-mă la trecut
Era trecut de vârstă majoratului și parcă își dorea să exploreze și el lumea din afară curții unde își petrecuse copilăria, fusese un copil cuminte crescut de bunica lui după timpurile ei. Adică bunici îi plăcea să fie un copil exemplar căci așa se întâmplă când nu ai parte de părinții care ți-au dat viață,își dorea să nu creadă cei din afară că dacă nu ai părinți nu poți fi bine crescut,educat și cuminte. Nu a fost chiar bine, cum vede după anii cum a decurs viața. Și după câteva ieșiri cu câțiva prieteni de cartier la discoteca și la câteva așa zise întâlniri la un pahar de bere, Niky că despre el este vorba, a cunoscut și el o fată. Fiindcă viața nu-i o ferise până la acea vârstă târzie de 23 ani o experiență în a cucerii o fata, nu i-a fost ușor. I-a căzut cu troc o fata amărâtă și crescută tot așa că el fără un părintii,era suptirica și creolă. Se gândea căci nici că băiat nu-i ușor să crești fără un părinte dar ea că fata să crești fără protecția celui care ți-a dat viață. Era un pui de om care nu împlinise nici 16 ani vulnerabilă în fața unor tineri care în mintea lor ea era o pradă ușoară să-și bată joc, așa Niky voia că el să-i fie un fel de scut,dar pentru el acea fata chiar îi intrase la inima,o plăcea era prima lui iubire. Seară de seară se ducea la ea cumpărându-i turtă dulce și ciocolată,dorind să ofere pe chipul ei gingaș un zâmbet căci știa că nimeni nu-i oferă o căldură sufletească. Începuse ca din când în când să-i ofere câte o poezie inspirându-se din ce se întâmplă în serile când erau împreună. Era micuța, cuminte dar energică îi plăcea să fie fericită doar în clipele când erau împreună,căci la fel că și el în cadrul familiilor lor nu era armonie și simțea că in acele câteva ore să fie fericiții. Niky nu că își dorea mai mult de la ea dar dorea să o învețe sau mai bine zis să învețe împreună tainele unei iubiri,ea era mai mică, el era mai mare dar ne experimentat,era cu dorința și cu gândul unei relați serioase. Ea copil fiind și neștiind ce vrea îl trata că o poveste dintr-o carte de copii,ca o joacă de copii care acum este și mâine poate să dispară. Și a se face căci Niky deși voia să-i fie alături acelei copile creole cu ochii verzi și cu chipul de pui de om,a încercat să o lase liberă protejând-o fără că ea să-și dea seama. Deși în sufletul lui că fiind prima lui iubire se vedea o durere și o tristețe, încerca deși nu mai vorbeau să vină mereu la întâlnirii cu prietenii în zona unde stătea ea că măcar doar să-i vadă chipul. Plictisit de viață și de tot ce se întâmplă pe lângă el a încercat să stea cu o fată pe care o cunoscuse la cheful unui prieten, dar nu credea că ea avea vreun gând să stea cu el,era mai mică cu 10 ani și după o scurtă relație de nici doua săptămâni la o întâlnire de 1 Mai pe care o planuisara împreună l-a lăsat baltă . Ea ieșind cu altu mintandu-l pe Niky că se vor întâlni în parc ceea ce nu s-a întâmplat. Și așa că într-o zi stand la o bere,poate două cu prietenii și ne având ce face, să intre în vorba îndemnat de gândul că nimic numai contează pentru el,cu o prietenă care era împreună cu o amica. Ne voind nimic altceva decât să facă o mică conversație intră în vorba și cu amica prietenei care era puțin mai arțăgoasă, deși ne fiind el ieșit mult prin lume și-a dat seama că ea nu este din zona. Era o față cu fițe în cap așa cum îi zisese Niky deși ne dorind să mai creadă că poate ieși ceva vorbind cu ea și fiind convins că poate doar cele două berii îi dau curaj să facă dume cu ea. După un timp în care s-au ciondarit în replici și contraziceri, față se ridică de pe banca pe care stătea și a luat-o pe prietenă ei cu care venise și pleacă la un bar din apropiere să bea un suc,iar Niky ne mai urmărind nimic a rămas în continuare să termine berea cu prietenii. Și așa a venit o zi de sâmbătă, Niky cu prietenii au plecat la discotecă, stand așa și uitându-se în jur vede cum lângă el apare o fata șatenă cu ochii căprui, fermecat de frumusețea ei nici nu a realizat pe moment cine era. Acea fată care cu câteva serii în urmă se luaseră la baza era chiar lângă el tot cu prietenă ei, care având treaba în altă parte în aceea seară și ne având cu cine să o lase pe Ariana căci așa o chema, a venit la el știindu-l un băiat liniștit și de treaba. Ariana era super îmbrăcată,avea o cămașă mulată pe corp deschisă la doi nasturi cu niște pantaloni strânși pe picior și cu părul legat în coadă care l-a dat gata pe Niky dar nu numai ci și pe cei din discotecă.Își vorbeau,își zâmbeau și unul altuia suferințele și le spuneau,căci și ea trecuse printr-o experieță asemănătoare și au încercat pentru o clipă durerea din sufletele suferinde să o uite și să se distreze. Toată noaptea au dansat împreună de parcă se cunoșteau de multă vreme, ea băgând în boală pe toți din discotecă cum dansa și cum se rupea parcă în două ,iar el ne mai dansând niciodată cu o fată intrase în vraja ei și se distra cu ea.După câteva ore de dansat au ieșit afară plimbându-se în liniștea nopți de primavara și admirând cerul plin de stele sclipitoare. Dar mergând pe principiul că și ea va sta cu el doar în aceea seară Niky a rămas distant și nu a schițat nici un gest doar lund-o ușor de mâna și arătându-i din când în când o stea căzătoare, intrând din nou în discoteca toți s-au luat de el să le facă cunoștință cu ea dacă el nu își dorea ceva. Dar în seara aceea parcă DUMNEZEU îi spunea "stai cu această fată nu o lasa să plece de lângă tine că nu vei regreta"și așa s-a întâmplat toată seara au rămas împreună și s-au distrat uitând de toate necazurile din viețile lor. Prietena ei ne mai venind a dus-o el acasă,nu gândea că o va mai întâlnii vreodată și că lângă el v-a fi acea fata,bucurându-se doar că a fost o seară minunata în care s-a distrat cu o fata frumoasa și așa că s-au despărțit cu un sărut pe obraz nevinovat,un sărut oarecare. Niky întrebându-se tot drumul până acasă dacă a fost un vis sau o întâmplare adevărată. Dimineață dezmeticindu-se Niky își pune cap la cap toate cele întâmplate și începe să își amintească căci acel vis nu a fost vis așa cum credea ci a fost ceva mirific si real de care el se mira căci nu i se mai întâmplase. Mereu unele momente din viață se întâmplă atunci când nu te aștepți și nu trebuie să ratezi momentul și amintindu-ne mereu că suntem trecători prin această viață și că tinerețea nu stă în loc, e trecătoare. Mergând pe principiul acesta Niky care deși se simțea mereu amăgit și trist căci pentru el trecuseră câțiva ani buni din tinerețe și nu cunoscuse adevărată fericire a mers mai departe crezând în destinul cu Ariana. Pe drumul spre casă Ariana deși se simțise bine în aceea seară i-a zis lui că își aduce aminte că într-o noapte la discotecă el ia făcut ei și fostului ei iubit o poză și că ar dori să o caute și să-i-o dea. Nici nu știa Niky ce să zică fiind surprins de ce-l întrebase Ariana gandindu-se că asta să fie un alt moment de întâlnire între ei sau că fosta ei iubire nu poate fi uitată, dar el a spus că va încerca să o găsească ne mai intrând în mai multe detali. A rămas să se întâlnească săpătămâna care urma la liceul unde învața Ariana, dar de fiecare dată parcă era un făcut Niky uita să caute poza și să ii o aducă, dar toate aceste întâlniri îi făceau pe cei doi să se apropie mai mult. Tot odată Niky se împrietenește și cu cel mai bun prieten al Arianei care îi era mereu alături și o sprijinea mereu poreclit Muscă. Acesta îi părea bine când o vedea pe Ariana fericită alături de Niky dorind că ea să treacă peste despărțirea de fostul ei iubit. El încerca să îi apropie dar Niky în aceea perioada vedea în ea doar o simplă fată căruia îi trebuia aceea poză dragă ei și pe care doar el o putea ajuta,nimic mai mult. După câteva zile în care cei doi se întâlneau după ce Ariana termina orele de curs și până când ea aștepta autobuzul între cei doi începe să se înfiripe o mică iubire, ceea ce și Muscă văzuse și așa a plănuit că într-un weekend să se întâlnească toți trei. as dori sa mi se spuna daca se merita sa continui , ce trebuie schimbat sau cum trebuie abordat,,, multumesc |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate