Configurația sistemului uman are la bază caracteristicile armoniei, echilibrului și sincronizărilor dintre părțile lui componente, care sunt formate din entitățile omului. Discordia, dezarmonia, dezechilibrele și desincronizările, atunci când apar și își cumulează forțele negative, destructurează și destabilizează sistemul energetic al omului, și atunci intervine spiritul, a cărui forță pozitivă este ordonatoare, coordonatoare și vindecătoare, iar măsura omului este direct proporțională cu mărimea spiritului său.
Un sistem lipsit de configurație, în care părțile sale se comportă de sine stătător și evoluează separat și izolat, este afectat de discordie, anarhie și haos, nu are temelii rezistente, ci o structură zgrunțuroasă, poate oricând să se dezmembreze, să se sfărâmițeze, și entropia este direct proporțională cu fragilitatea structurii sistemului, iar lumea considerată ca un sistem planetar, trebuie să aibă relații puternice cu părțile sale reprezentate de oameni, căci cei care se rup de conexiunile cu lumea, sunt predispuși haosului, discordiei, dezechilibrului și dezarmoniei, care generează disfuncționalități ale organismului, propice apariției bolii.
Dumnezeu e un ipostas, printre calitățile sale divine se află mizericordia, din care țâșnește iertarea oamenilor, ca un izvor pur ce curăță mâzga, mizeria și lestul depuse pe epiderma sufletului, a sinelui, a gândurilor și a stărilor, își împarte infatigabil yang-ul, pe când diavolul împrăștie yin-ul în oamenii debusolați, care cred în mod grosier în maniheism, când de fapt omul e guvernat de o multitudine de principii contrare, care se află într-o perpetuă luptă.
Animismul mă face să văd în univers o ființă vie, și în stele suflete incandescente, care nu se topesc. Sistemul cosmic are o configurație perfectă, căci diferitele părți ale universului empatizează, se sincronizează și stabilesc relații indestructibile între ele, astfel organismul universului funcționează perfect, iar ființa vie a universului ființează după alte caracteristici, aspecte și matrici decât ale oamenilor.
Ființarea omului e atât de jalnică, imperfectă și neputincioasă, pe cât de jalnică și troglodită e ființarea unui animal raportată la fiindul omului.
Ȋnsă potențialul omului e incredibil și nebănuit, și dacă omul l-ar folosi la capacitate maximă, s-ar apropia din punctul de vedere al valorii și preeminenței de entitățile din transcendent, superioare omului, însă inferioare divinității.