Ȋnainte ideea de om avea valoare, avea blazonul nobleÈ›ii È›esut pe ea, acum ideea de om s-a degradat pe măsură ce omul a renunÈ›at la valorile È™i valenÈ›ele care îl înnobilau, È™i È™i-a pervertit virtutea înecată în substanÈ›a lubricului È™i a depravării, È™i am impresia uneori, când sunt agasat de nechibzuinÈ›ele, erorile È™i aberaÈ›iile omului, că acesta s-a apropiat de animale È™i s-a depărtat de Dumnezeu, că promiscuitatea omului are ceva de instinct animalic.
Boala omului vine din imperfecÈ›iunile sale generând disfuncÈ›ionalități, căci dacă ar fi construit numai din perfecÈ›iuni, organismul i-ar funcÈ›iona perfect È™i boala ar lipsi cu desăvârÈ™ire, fiindcă simptomele ei nu ar avea de ce să se agaÈ›e de ființă . Ȋn acest caz imunitatea omului ar fi maximă, sănătatea deplină, È™i omul ar trăi mult mai mult.
Așa, boala este direct proporțională cu impuritățile și imperfecțiunile sale.
Oamenii sunt o linie ondulatorie între algoritmuri reactualizate și reziduuri reciclate, au nevoie de o transfuzie cu iluzii, pentru a anestezia suferința, ale cărei pusee au fost excizate, iar viața lor s-a umplut cu himere și irealități, care s-au depus pe retină, și astfel existența suferă de cecitate, ceea ce vede nu este realitatea, ci irealitatea cu pretenții de realitate.
Ȋn miezul adevărului ascuns în mister, stă esenÈ›a divină a omului, pe care, dacă am descoperi-o, am urca existenÈ›a pe niveluri superioare.
Omul nu reuÈ™eÈ™te să-È™i transceandă viaÈ›a, să treacă dincolo de eternitatea efemerității sale, de infinitul finitudinii sale, detestă totul în care trăieÈ™te È™i cochetează cu nimicul în care vede doar liniÈ™tea. Ȋn mijlocul său stăpâneÈ™te eroarea, È™i la marginile sale tremură adevărul anemic È™i emaciat.