silenzio


pe direcția mersului înapoi
cărări bătucite sub tălpile roase
și tâmpla mai doare albită de la colțul
dur al pietrei înzidită drept în unghiul
de la singura fereastră străjuită zi și noapte
de un îngere albastru

doare ochiul larg deschis răsfirând în cuiburi moi
fire de nisip absurde paralele pe sub pleoape
trec solemne de hotare puncte linii și segmente
tuș uscat și fără vârstă hieroglifele înalță
două zmeie jucăușe

sfoara lor se încâlcește în coroanele bătrâne
iară vântul cu o ultimă suflare le deznoadă
printre mugurii supuși diafanele petale ascund
rana din sămânța uniformă fructul dulce juruit
parfumând din nou livada

mulți copii se țin de mână și aleargă zgomotoși
printre zmeie luna plină smălțuie spre deal cărarea
și din gloata răsturnată vin cădelniți fumegânde
rând pe rând termină hora și ca fumul se topesc
neștirbite lăsând Anei cerul setea și o umbră
…tot albastră !