Gândurile prelinse în privire descifrează esotericul din real, care i-a umplut interstițiile cu substanță transcendentală, gândurile aparțin celui ce face din alchimia poeziilor o altfel de realitate, ce are compoziție de praf aurifer, care la contactul cu lacrimile se preface în aur topit, cu care împodobește femeia clonată din cuvinte, dăruindu-se ființei mele poetice, pentru ca aceasta să descrie cu lux de amănunte extazul rafinat de liric.
Probabil că transcendentalul este înfășurat într-un câmp energetic, care-l face invizibil, din moment ce nu-l putem vizualiza, ci doar intui.
Exotericul metafizicii legată prin conexiuni filozofice de misticism, poate explica transcendentalul, ca ceva supranatural ce se află dincolo de spațiile senzorialului, și posedă o realitate extra-senzorială, și doar dacă am avea o sută de simțuri am putea palpa transcendentul cu mâinile extra-simțurilor.
Un om cu o sută de simțuri ar fi un extra-om, care face din nivelurile existențiale obișnuite și finite niveluri transcendentale prodigioase și infinite.
Poezia valoroasă are un simț estetic de natură esoterică, de care oamenii duc lipsă, posedă un suflet transcendental care se sincronizează cu sufletul poetului, căruia îi induce vibrații mistice.
Dacă ne-am putea însuși sufletul transcendental al poeziei, care este un suflet superior, am intra în comuniune cu transcendentul, și prin cugetări piramidale am înțelege misterele din el.