Un om debusolat vede o direcție în niciunde, unde nu există decât vectorul nimicului, vrea să dividă oriundele până capătă formele nicăierului, este atât de dezorientat, încât vede în spațiile pretutindenului tenebrele ce îi încâlcesc angoasele și fobiile. Își întoarce realitatea proprie pe dos, și își pierde reperele, încât înaintele devine înapoi și susul jos.
Omul debusolat și-a pierdut rațiunea printre reminiscențele irealului, iar conștiența i-a fost absorbită de un gând cuceritor.
Omul debusolat și-a narcotizat senzorialul, și-a îndepărtat senzitivitățile, și-a disipat gândurile legate de realitate cu firele luminoase ale conștiinței, și-a trimis rațiunea în neant și sufletul în exil, a făcut din irealitate o logică pe care nu o poate explica unui om rațional, și din realitate un simulacru ale cărui simptome le ia drept adevăruri generate de mintea sa deposedată de entitățile psiho-cerebrale, și care se învârte haotic în toate direcțiile, ca o giruetă supusă rafalelor de vânt.
Oamenii iraționali percep simulacre în realitate și dau paradoxurilor putere de postulat, evită ciocnirile cu adevărurile, pe care le consideră a avea un exces de erudiție.
Oamenii raționali își amplifică rațiunea, pe care o trimit să polenizeze realul cu veridicitate, verosimil și veracitate, căci rațiunea este consecventă, doar emoțiile sunt versatile, pe care oamenii raționali le neglijează.