poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 921 .



floral. altfel
personale [ ]
file de jurnal afectiv

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2017-03-12  |     | 



n-ai fi vrut ca micșunele să-și schimbe vreodată mirosul
nici ca dealul în care-și țineau rădăcinile să se facă peste noapte cimitir
ai crezut că vei încăpea mereu în îngustimea potecii
pe care înaintând deschideai cerul
treceau nori albi păsări cărți colorate pene stufoase de îngeri

n-ai vrut să rătăcești
catifeaua crăițelor
nici gura impetuoasă a leului
nici mirosul de ploaie amestecat cu țărână al garofiței roz
când seri răcoroase de iunie răspândeau
începutul de vară direct în arterele tale

n-ai fi vrut să faci uz de încuietori
noaptea perfectă s-ar fi petrecut
cu toate ușile deschise
nimeni nu s-ar fi încumetat să te prade
poate doar o regină a nopții
indiscretă căutându-și
potrivirea departe de îmbulzeala întunericului

ai visat odăi curate haine crescute direct din levănțică
ora ieșind odată cu mugurii
mâna de petale în veci invulnerabilă

ai fi vrut ca fetița cu cozi negre și rochiță de fluturi să poată
oricând coborî din milieul cusut de Bunica
să-ți spună bătându-te pe umăr: toate sunt la locul lor
doar tu ești azi un copil așa de mare

mai mult intuiești
dealul acela a fost dintotdeauna cimitir
(Bunica locuia peste drum! ce aproape era Bunica!)
atunci... demult...
acolo sosea mai întâi primăvara
reavăn pământul purta urmele vieții
găseai cioburi verzi comori atâtea jivine
creșteau voci
spre jos se desfășura câmpia
câmpia cu sălcii și vuietul Câlniștei
ochii nerușinați de raci cârtitori
prindeai sentimente le țineai cu capul în jos
într-o joacă inofensivă a copilăriei boeme...

azi
micșunele miros a vertij și dor
asemenea pământului răsturnat
invadat de vreme




.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!