Omul onctuos are miere pe vorbe și stupuri cu albine în suflet, pe care le eliberează în oamenii pe care-i invidiază și-i disprețuiește, iar acele albinelor se înfig în eurile lor, înveninându-le, și antidotul veninului este substanța spiritului.
Omul onctuos își pune umbra insidioasă să strângă tenebrele, și să le împroaște în lumina din oameni.
Inconștiența pretinde de la subconștient să confere halucinațiilor verosimilitate, însă acestea sunt prin natura lor absurde, aduc în miezul lor coșmarurile, care fac viața subconștientului un calvar.
Inconștiența este o conștiență pe dos, afectată de coercițiile iraționalului, căci inconștiența vede în hazard și risc ceea ce vede conștiența în lumină și luciditate.
Pentru omul inconștient, viața își pierde realitatea și virează înspre fantasmele irealității.
Când inconștiența se insinuează în proximitatea omului rațional, acesta o izolează și o pune în carantină, pentru a ermetiza flagelul inconștienței, care-și găsește un aliat în obnubilare și depresie, ce sunt defecte ale conștiinței și ale gândurilor.
Omul inconștient își modelează din anomalii și aberații un sine care vibrează pe frecvența inconștienței.
Inconștiența are similitudini cu absurditățile și grotescul din gândire.