nu știu cum se tulbură frunzele
de anul trecut
ce se alege, oare, de ele când crivățul le spulberă ușurel către stele
cum să pot ști cine împinge carul acesta magnetic
numit suflet
departe, și tot mai departe, ce crivăț
o să mi-l ude odată cu îngeri și cu dragoste fără prihană
fără țărmuiri de tot felul
în pașii aceia
prea mari
pe care toți i-om păși...

știți, îmi voi săpa în trup încă de-acuma
voi săpa în el o fântână adâncă, adâncă,
și voi așeza într-însa, pe mirt,
rugăciuni
și mai ales
un psalm foarte alb
vă spun, pe acelea le voi așeza în singuratică-fântână-a-mea
poate atunci trupul meu, ascultându-mi bâlbâiala plină de frică,
se va împle de murmur,
poate mirtul se va împle de apă și lacrimi,
voi fi o fântână sărată, semănând foarte mult cu mările,
pentru sufletul meu
sărăcit

desigur
se va petrece și iarna aceasta
ușor
vor trece și frunzele, veșted... uscat...
chemate, departe, spre stele...

la rându-le preoții veni-vor ca să iertuiască
locul unde pleoapele se închid
cu sfioșenie,
și nu se mai deschid până când vine Crăciunul,
ca să se împle de Bucur
și mai ales fruntea Copilașului o vor stropi cu o picătură
de Bucur,
doar pentru aceea mâinile fetelor
își sapă fântână,
ca să urce, îndurerate, spre Mila unui bebeluș.


bineînțeles,
pleca-vor mai departe și preoții,
frunzele se vor lăsa scuturate prin ceruri,
cine să știe ce stele și le vor așeza în urechi, să se-nfoaie?
și multe,
desigur,
vor mai trece încă, prin lume...
și anii,
și firele albe...
fi-vor ele aurite, din nou, ca niște oase foarte bătrâne,
ca frunzele toamna,
atinse de rai.

și multe, desigur, se vor mai scutura pe acest pământ amărât...


mai ales un piersic foarte mărunt, cu niște pieliți capricioase,
izvorâte dintr-o coroliță foarte albă
pe el îl ascult
să îmi lăsați mie piersica-aceea-din-piersicile lui
și iarba pe care stau
acum
așa plină de lacrimi, cu casa zăvorâtă cu bârna,
of, osul meu bleg!
chiar dacă
se apropie, vă spun, vreme de Bobotează
și preoții se pregătesc, din timp, de sfințit...
să mi le lăsați, și liniștea piersicilor să mi-o lăsați
să mă lăsați în iarbă și-n liniște

ca o fântână sărată care se acoperă
când începe să ningă
și e frig.