poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-12-10 | |
nu știu cum se tulbură frunzele
de anul trecut ce se alege, oare, de ele când crivățul le spulberă ușurel către stele cum să pot ști cine împinge carul acesta magnetic numit suflet departe, și tot mai departe, ce crivăț o să mi-l ude odată cu îngeri și cu dragoste fără prihană fără țărmuiri de tot felul în pașii aceia prea mari pe care toți i-om păși... știți, îmi voi săpa în trup încă de-acuma voi săpa în el o fântână adâncă, adâncă, și voi așeza într-însa, pe mirt, rugăciuni și mai ales un psalm foarte alb vă spun, pe acelea le voi așeza în singuratică-fântână-a-mea poate atunci trupul meu, ascultându-mi bâlbâiala plină de frică, se va împle de murmur, poate mirtul se va împle de apă și lacrimi, voi fi o fântână sărată, semănând foarte mult cu mările, pentru sufletul meu sărăcit desigur se va petrece și iarna aceasta ușor vor trece și frunzele, veșted... uscat... chemate, departe, spre stele... la rându-le preoții veni-vor ca să iertuiască locul unde pleoapele se închid cu sfioșenie, și nu se mai deschid până când vine Crăciunul, ca să se împle de Bucur și mai ales fruntea Copilașului o vor stropi cu o picătură de Bucur, doar pentru aceea mâinile fetelor își sapă fântână, ca să urce, îndurerate, spre Mila unui bebeluș. bineînțeles, pleca-vor mai departe și preoții, frunzele se vor lăsa scuturate prin ceruri, cine să știe ce stele și le vor așeza în urechi, să se-nfoaie? și multe, desigur, vor mai trece încă, prin lume... și anii, și firele albe... fi-vor ele aurite, din nou, ca niște oase foarte bătrâne, ca frunzele toamna, atinse de rai. și multe, desigur, se vor mai scutura pe acest pământ amărât... mai ales un piersic foarte mărunt, cu niște pieliți capricioase, izvorâte dintr-o coroliță foarte albă pe el îl ascult să îmi lăsați mie piersica-aceea-din-piersicile lui și iarba pe care stau acum așa plină de lacrimi, cu casa zăvorâtă cu bârna, of, osul meu bleg! chiar dacă se apropie, vă spun, vreme de Bobotează și preoții se pregătesc, din timp, de sfințit... să mi le lăsați, și liniștea piersicilor să mi-o lăsați să mă lăsați în iarbă și-n liniște ca o fântână sărată care se acoperă când începe să ningă și e frig.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate