poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-09-21 | |
Tocmai mă suiam în tren, din gara Alba-Iulia. Nimic neobișnuit. Mai departe, mă așteptam, eventual, la combinații de telefoane sau de alte obiecte, la apariția vreunui grup specializat în alba-neagra, la orice altceva. N-am avut parte nici măcar de vânzători ambulanți, nu că mi-ar fi părut rău, dar parcă aș fi vrut niște alune.
Mă așez într-un compartiment lângă o femeie de vârstă medie și aștept să pornesc la drum. Până ce conductorul de tren să dea semnalul plecării, lângă noi, cu mersul greu, mai ia loc un bătrânel gârbovit, rămas tatuat în amintirile mele. N-a scos niciun sunet în primele minute, înafară că a întrebat dacă e liber, cu toate că trenul era oricum aproape gol. Ducea în cârcă un rucsac, ca și cum ar fi vrut să sugereze că își poartă crucea. Ținuta lui din ziua aceea nu sugera nicidecum eleganță, încât ai fi fost tentat să-l etichetezi ca pleavă a societății și să-l ignori. Omul tace mai departe și, la fel ca mine, vrea să plece, să ajungă cât mai repede la destinație. În școală ni s-a întâmplat multora dintre noi să exaltăm la auzirea soneriei, senzația aceea am avut-o când, în sfârșit, am auzit sunetul trenului pus în mișcare. Abia după ce am înaintat destul de mult, a început să vorbească. Cuvânta cu glasul tremurat. Puteai să-l simți că deschidea gura cu o apăsare care-i răneau amintirile. Ai fi suportat mai ușor chirurgia pe creier decât să-i asculți povestea. S-a născut într-o zonă în care sărăcia se manifestă cu mai multă repezitate decât o făcea epidemia de holeră în secolul al XIX-lea. Nu asta l-a durut. Nu a bocit că a crescut sărac, nu a arătat dispreț față de politicieni, cum e tentația, pentru condițiile mizere în care sunt nevoiți să lucreze cei din regiunea sa. Unii îi spun, metaforic, Valea Plângerii. Era un tată care tocmai și-a pierdut băiatul într-o explozie la mină. Îmi revin în memorie ochii săi tulburi, fața șterasă de lacrimi, din acea sumbră zi de noiembrie. Parcă-l revăd și astăzi. Nu a fost descendent dintr-o familie de nobili, cum chiar el o spune, nici de țărani chiaburi, dar a iubit pământul, sub care a coborât zilnic în tinerețea lui, ca miner. În acel noiembrie l-am cunoscut însă îmbracat în straie ciobănești, era păstor de câțiva ani. Unul blând. Sâmbătă, 15 noiembrie 2008, două explozii avute loc la Mina Petrila, soldate cu 12 morți și 14 răniți, îndoliau Valea Jiului. Printre decedați se găsea și unul dintre fiii săi. Dimensiunea dramei scotea în evidență neregulile grave din minerit. Tabloul general a fost format de soții văduve, copii orfani, părinți văzuți nevoiți să-și îngroape copiii înaintea lor, de neputință, de spaimă că se poate repeta. Încă sunt mine unde ești mai mult supus riscurilor, decât în zone controlate de Statul Islamic. Acesta să fie prețul cărbunelui? Trenul își continua drumul. Era o zi de marți, mai câinoasă ca-n toată opera bacoviană. Nu m-am gândit nicio secundă la cele așa numite trei ceasuri rele, cât mai mult la ironia destinației unde ne aflam, orașul reîntregirii. Reîntregite au fost și inimile celor decedați. În cer. Încetam să-l mai ascult, în eforturile de a-mi imagina ce presupune munca în adâncuri, la interfereța dintre viață și moarte. Nu m-a ajutat imaginația, nici glasul tânguios al trenului care vibra pe șine ca niște clopote. Post-scriptum: Întâmplarea este reală
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate