Este ora unu patruzeci și șapte de minute, 16 Iulie 2016. ochii lipiți de imagini lucioase aproape nu mai văd. întunericul doare prin toate celulele. haosul înaintează către o lună sălbatică. gândul are forma unei palme care se roagă. și nu știi unde să cauți domeniul de coerență pentru continent. la răscruce de vânturi se aud focuri de armă, țipete și păpuși care plâng mânuțele ce le mângâiau. în tălpile goale, unii oameni zboară peste păsări. alții învârtesc pământul pentru ca mulți să cadă fără ca cineva să-i prindă. prin laboratorul de vise trec tancuri. prezentul aleargă trecutul. mâine stă la un birou din stele. culoarea vremii este de foc. creierul din creier este doar o pasarelă de pe care se aud imagini. moartea pare la infinit. fericirea a rămas în fotografii și pereți - floare trecătoare din anotimpul vârfurilor. câștigul e ca frunza ce se rostogolește în războiul cuvintelor. rațele sălbatice țipă. cartea din afara noastră o scrie un Dumnezeu care iubește gri, uneori. nopțile astea sunt ca pietrele. în barca noastră visăm viața ce alunecă prin curcubeu. iar nebunia se privește în oglinzi printre oameni răniți, panică, haos, întrebări și străzi înghesuite de suflete. elicopterele dictează celule de criză. podurile închise gem. cineva trage. cineva fuge. agențiile de presă transmit. vacarm. lovitură de stat. stelele cad într-un hău. cineva strigă, plânge și se roagă...
OMULE, AI GRIJÃ DE TOȚI DUMNEZEII, DE PÃMÂNT ȘI DE OAMENI!

București, cu tristețe.