e sâmbătă și săptămâna-ți moare-ncet în brațe
făcând loc altei zile-n calendar

din taine se ridică chipuri dragi, plecate
ce-n buze poartă rugi tăcute către cer
le ceri să te ridice către soare
dar brațele li-s moi și-n cețuri dese pier

te rogi, dar rugăciunea, e pulbere uscată
ți-s buzele crăpate sub straturi de tăceri
din voaluri de uitare se iscă o-ntrebare
iertarea de ce doare?

în locul tău un altul așteaptă săptămâna
și viața-n vaduri curge… dar nu-ți mai aparține