Și am văzut mai apoi cum a luat noroi în căușul unei palme
și a început să picteze pânza albă din fața noastră.
Înmuia încet degetul celeilalte palme în noroiul din căuș și picta.
Nu l-am înțeles de prima dată și l-am întrebat:
-Ce vrei să îmi arăți?
Dar îngerul nu îmi răspunse.
Era mult prea preocupat de pictura cu noroi.
Apoi, uitându-mă cu mai multă băgare se seamă,
am început să întrezăresc ceva:
chipuri umane cu forme trupești schimonosite,
îmbuibate de mâncăruri grele și amețite de băuturi tari se desfătau în plăceri carnale pe un pat de frunze moarte...
Apoi am mai văzut că pictura cu noroi prinde încet viață și ființele grotești se mișcă în interiorul ei ca și în realitate...
Îngerul plângea și înmuia degetul său alb în căușul mocirlos,
căutând parcă să scape cât mai repede de calvarul acestei sarcini.
Și eu am început să plâng cu el.
-Și ce vrei să fac? l-am întrebat, întristat de adevărul arătat
Îngerul mi-a vorbit atunci pentru prima dată:
"-Închide-ți ochii și privește doar în interior la Cartea Sfântă care e scrisă în inima ta de degetul Său."
-Și voi mai putea găsi astfel drumul spre casă? am întrebat.
"-Dacă privești precum îți zic, oriunde te vei afla și oriunde îți vei întoarce privirea va fi acasă."
Îngerul termină, căușul și degetul său rămaseră albe,
imaculate
iar după ce își luă zborul spre ultimul cer
am văzut cum pictura cu noroi a luat imediat foc.
Atunci am închis ochii și am început să umblu orb
către casă.

3 mai 2016