De dimineață razele răutății pe capul meu ce sunt ca o statuie. Mă gândesc la razele de pe capul statuei libertății. 09.03.2016
Într-un alt context, mai demult, mi-am dat seama că ieșisem dintr-o statuie în absolut. Pășeam pe o scoarță nouă. Un cer aproape închegat, o altă realitate. Cum reușesc să trec în astfel de spații?(1996)
O dată am zis: sunt (statuie) în ideea de mine, lângă o sferă (în dreapta jos), care spune ce sunt.
Eram om pe platoul gândului și s-au dus către cer săgețile negre ale răutății. 09.03.16
Răsăritul da voința.
Înaintea viitorului răsăritul de soare.
Cântarea proorocului Zaharia Luca I: “75. în fața Lui să-I slujim în sfințenie si'n dreptate în toate zilele vieții noastre. … 77. să-i dai poporului Său cunoștința mântuirii intru iertarea păcatelor lor, 78. prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, 
cu care Rasaritul-cel-de-Sus ne-a cercetat. 79. Ca să-i lumineze pe cei ce șed în întuneric și în umbra morții și să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii”
Prin reprezentări sunt înaintea mea, ca un lucru în sine (un pătrat în întuneric). 09.07.15
Cu egoismul nu participi la viață.
Înșiruirea: “că este”, “tu zici”. 27.07.15
“tu zici” îmi sare spre mine din “ceea ce este”.
Mă ridic în dreaptă spre cer alb ca o bulă de aer.
Apare prima lacrimă. În ochiul drept?
Traducerea raului o iau ca o împunsătură.
Vorbesc cu noua ea. Mi-a zis cum o cheamă într-un accent moldovenesc care nu mi-a plăcut.
În simboluri la început este ideea de subiect și apoi subiectul.
Mă surprinde un gând din mine: “ca Dumnezeu este minunat”. Când S-a bătut cu Iacov? a spus: “minunat este numele Meu”.
Parcă mă duc cu mintea mai sus spre infinit în capul meu. Acolo este Dumnezeu. 09.03.16
“Dumnezeu e sus și vede”.
“Domnul ar fi și mai smerit”.
Îmi place ceea ce este nou.
Negația = îmbinare (suferința atrage suferința?)
Ochi frumoși așteaptă o suferință.
Timpul este pentru “a vrea”?
Glasul de pe treaptă.
Orbul întreabă.
Către feminin am zis:
Faptul că voi avea un suflet al meu!
Ne-am trimis semnale și așa ne-am reîntâlnit pe mare și te-am revăzut din fir a păr și a început vorba de cutare și cutare și marea radia iubire.

Urc spirala galbenă până la tine, la cuibul nostru, unde avem vorba.

Am călcat pe trupul tău azi. Acum ești în cufărul deschis. Mai ai de la mine ce ți-am dat?
Îți vorbesc prin peretele răcit de drumul rece prin tunelul singurătății proprii.
Unde îți sunt?

Chiuie, chiuie.
Să chiuie nemângâiatele cosmosuri. Să chiuie.

Lumea e ca o plapumă cu care mă învelesc.
Tu ești îngerul patului meu de azinoapte. Și patul îmi este mai cald!
Mă bagi în spații mari și îmi place cum mi se închide gura.

Pe drumul nostru din dale de piatră,
o dală e întoarsă,
acolo este familia noastră.

E caldă iubirea,
E caldă
Și vorba lunii vine
Odată cu răsăritul.

Te aștept pe linia albă să îmi vii
Că singura viețuitoare.

Pe plajă e o barcă
să o iau,
să trec cu ea în noapte
marea ei de fată.

Ochii se încărcă din exterior. Am chip. Pe tine te iau de mână. Iubesc viața.

Coborâsem din nor să ne jucăm,
Lăsând dâră albă.
Coborâsem din nor să ne jucăm pe pământ
Timpul trecea, spațiul se dilată,
Lumea devenea a noastră. 2012

Redescopăr un dialog cu fata care privește în suflet:
m-ai făcut să fiu eu în iubirea pe care pot să ți-o dăruiesc. Aproape că m-ai paralizat. După camisso și vincero sunt amețit, îmbătat … și apoi spiritul din “el condor pasă”. “revenit.”
Ce magic să îl faci pe cel de lângă tine să zâmbească.
Dorm fecioarele grămadă. Nu pot să trec, se vor trezi. Este noaptea a lor întreaga. Și pilda fecioarelor din Evanghelii. Iisus este adevăratul mire.

Dacă am ambiție nu se pune de rău. Ambiția era ca entitate. 09.03.16
Mă conduce orbește oglindirea mea = rotundul de tărie și nimicul de lângă el cu apa mării în noapte = mama și tata. Bârna din ochi: eul-legatura-“tu zici”, unde “tu zici” este oglindire a eului. Spațiul este pentru “tu zici”? “tu zici” polarizează. Când este bârna din ochi nu e curba ce închide vorba. Privesc prin “tu zici”. Când bag ceva în legătură eu-oglindire cred? Ceea ce se baga și se face un zid. Se baga și gând în legătură.

Numai oglindindu-se în divin, omul se conștientizează și pe sine ca chip adevărat de om. Aceasta oglindire permanență este nașterea continua din divin. Părintele Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei 1944-2003
Andrei Pleșu: Trebuie să te pierzi în îngerul tău pentru a descoperi conturul personal al umanității tale.
Andrei Pleșu: Când nu se mai percepe pe sine ca interval, ca punte între două depărtări, îngerul devine demon.

“Hai să o facem lată încă o dată.”
Þine-te de bucurii îmi spunea Ioan Mircea Popovici. Þine-te de credința și de bucurii îi spuneam cuiva. Schimbați mentalitatea:
Matei 1, 4 Ioan Botezătorul: vă aduc botezul schimbării minții (metanoia).
Matei 4, 17 pocăiți-vă ca împărăția cerului este aproape = schimbați-vă mintea căci împărăția cerului este la îndemână.
Noi nu suntem ai noștrii ci ai Lui Iisus, iar Iisus Hristo este al Lui Dumnezeu, spunea Apostolul Pavel. Suntem sfinții lui nu păcătoșii Lui. Este un nonsens. De câte ori ești al tău ești un păcătos. De câte ori ești al Lui Iisus ești un credincios. Credința lui Avraam s-a considerat dreptate. Dumnezeu Tatăl este bun, este drept, are slava, este desăvârșit. Matei 6, 33: ci căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea vi se vor adăuga. Matei: Împărăția cerurilor este de la întemeierea lumii. Luca 17, 21: împărăția Lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru. ÎI Cor. 3, 18: 18.Iar noi toți, cei ce cu fata descoperită privim ca'n oglinda slavă Domnului, intru aceeași icoană ne schimbăm din slava'n slava, ca de la Duhul Domnului. Iisus e păcat: II Corinteni 5, 21 De dragul nostru L-a făcut El păcat pe Cel ce n'a cunoscut păcatul, pentru ca'ntru El să devenim noi dreptate a lui Dumnezeu. Coloseni 3, 17: Și orice ați face, cu cuvântul sau cu lucrul, pe toate să le faceți în numele Domnului Iisus, prin El mulțumindu-I lui Dumnezeu-Tatăl. 


I Tesaloniceni:
4, 7.Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci'ntru sfințenie.
5,  16.Bucurati-va'ntotdeauna, 
5, 17.rugați-vă ne'ncetat, 
5, 18.mulțumiți întru toate; căci aceasta este voia lui Dumnezeu întru Hristos Iisus pentru voi.

Ștergere de sine = postul. (Isaia 58-Adevaratul post, Apostolul Pavel Romani 12, 1: Vă îndemn deci, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfățișați trupurile (toată ființa, personalitatea) voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu; e închinarea voastră cea duhovnicească (închinarea în duh și în adevăr). )
Spunea Dumitru Staniloaie: Filocalia este depășirea egoismului.
De câteva ori am avut reprezentări despre priveghere și rugăciune:
privegherea și rugă
sunt ca goană pe calea cea albă,
unde norii albaștrii
de pe o parte și alta a căii
vin să se lipească deasupra
ca palmele la rugăciune,
spunând în cuvinte de cale.
10.09.2010

A mă ruga înseamnă interiorizare cu rugăciune, prin care eu ajung înaintea mea în unghiul de lumină albă al vieții și spun: "vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ." 
 interiorizarea cu rugăciune face că eu să ajung în fața Lui Dumnezeu, cum se spune, dar în primul rând eu ajung înaintea mea.

O, Doamne al doririi mele,
Tu ții lumină, eu priveghere. 2014

Nico: “a gândi nelimitarea gândului este idealul fericirii.”
Tot Nico zicea: Iisus este visul meu.
Femininul are legătură cu planul orizontal, cu spațiul, în care se află realul?! (cu răsturnarea situației?)
Femininul intră prin partea dreaptă. Este gustul existențialității.
Gândirea locului este gândirea femininului.
Revăd doua reprezentări. 1. Eu făcând drum imaginar înainte de a vrea. eul meu era în două locuri: că cerc, care spunea: te vreau; și ca om. Între eu ca om și un alt om erau platourile gândirii. 2. Platourile gândirii sunt între oglindă și cosmos? În dreapta oglinzii sus este voința. Negativul, ca platou negru de gândire vine ca voința să se rostogolească.
Spuneam o dată : sunt mic pe drumul voinței din dreapta ramei de sus a oglinzii.
Cred unde vreau. 09.03.16
Þi-aș fi spus că m-am visat în un muzeu arheologic,
unde noi doi nu mai eram sub urechea stângă,
ci ca un nor întunecat deasupra mea,
care sunt rostogolindu-mă
ca o bilă albă pe drumul voinței
din dreapta ramei de sus a oglinzii...
am aflat
că în o pornire e de trecut
barajul de sfere căzute la poale de munte,
iar drum fecund e în cosmos.
De acolo se prind culorile sferelor, ca de hățuri. 2010

Ideea facerii de rău. Am lucrat raul două secunde și mi-am dat seama ce fac și m-am retras. Mă acuz că am făcut răul. Apoi cred că ideea a fost prea puternică. 09.03.16
Apoi din mine iese strâmbătatea, dar nu văd unde este ideea.
“greșesc” din nou. Văd că parcă era “nu vreau” pe capul meu.
Am o nouă tendința de a face rău. o voce îmi spune: “intri în gând”. Gândul era mai mare ca mine.
Fac râul unde vreau. eu eram mare, ca soarele, în stânga. Gândul era ceva mic (tub alb). Eram și soare și făceam răul în gândul străin?
Fac rău pentru că-l cred greșit: “strâmbătura dracului”.
Nu înțeleg, apare raul ca alarma și dau raului.
“vreau răul” rămâne suspendat.
Fac raul mereu cu “vreau răul”.
La televizor, pe Trinitas tv, se dădeau cuvintele părintelui Galeriu: “mintea, ochiul, ?, să ia foc ca să se gândească la Dumnezeu.”
Vreau să fac răul din ideea de rău, unde nu văd răul, apoi raul ca duh? negru vine din idee spre vreau? mine? și nu-l vreau.
Am o idee de rău vertical. Tind să cred că gândul “că vreau răul” = nevinovatul a vrea se întâlnește cu impresia de rău ce vine din idee. 09.03.16
Mă trezesc. Văd că răul care este în idee îl cred. Răul ca idee nu mai este rău și dau “răul” din idee celuilalt care este răul, nevăzând răul din idee. Dau în sensul de a face. 10.03.16
Exemplu este și vorba: “firai a dracului”.
Vorba e trimisă cu lumina și întuneric. Pâlpâirea răutății mele este când eu sunt fără de lumină și fără de întuneric.

Răutatea? mă scoate din poveste. Vrea să aibă un nou început. Așa pornesc mereu singur în marea, noua poveste. Am visat o dată ca la Dumnezeu cuvintele se repetă. Am văzut o dată ca răul era cerul: Dumnezeu + o parte din infinit.
“Și m-am încălecat pe o să și v-am spus povestea mea”.
Dar ca să mergem pe un drum mai departe,
trebuie să trecem de a noastră moarte.


înghițindu-ne nodul și dându-ne ochii pe spate,
e ochiul de soacră ce vede și gura de șarpe ce-nghite
bila cea albă ce rostogolindu-se
vine mereu
din o poveste
pe o cale.(10.08.2010)

Ioan Mircea Popovici îmi spunea că stau în echilibru în inima lui niște cuvinte ale mele Dar ca să mergem pe un drum mai departe, trebuie să trecem de a noastră moarte. cu versul lui George Vasilievici "cerul începe din tine"


Și a mai spus:
s-a întâmplat
să se nască Y
din aceeași dorință
de rotunjiri

atunci i-am răspuns:
Prima dată am văzut un zâmbet după ce "l-am făcut pe dumnezeu" în Fardul


Pe Y l-am văzut chiar azinoapte: din vorba noastră, amândouă curbele ce ne închid vorba fac ca un Y și am înțeles pasărea (nu se vede unde s-ar duce mai jos curbele) și pasărea zburând.


Aproape ieșit din sfera visului de azidimineata am zgâriat sfera cu ghiara de "cuc... 13.09.10

Pasărea! zboară pasărea! 
uite capul păsării și marginea oului, 
ca zid al realului! 
Visul de ieri a sărit din apă, 
ca peștele și a supt fluturele: up! 2012
Eminescu: ești visul meu din urmă.
Parcă toate zilele se duc în un ieri îi spuneam lui Nico.
Din păcate nu se promovează biserica sfântă sobornicească și apostolească. Se spune doar Crezul. Tinerii vorbesc între ei de bisericuțe.
i-am cerut unei fete să fim frați în Hristos. Mi-a spus că nu se poate, că este în o relație.
Atena mi-a scris: “când apare o față dacă te caută Nu le mai spune că vrei o relație ca frații ca o iau la fugă spune că vrei o relație serioasă Orice fată în ziua de azi vrea să facă o familie vrea o relație serioasă”.
Luca
34.
20
Și le-a zis lor Iisus: Fiii veacului acestuia se însoară și se mărită;
35.
Iar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela și învierea cea din morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită.
36.
Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.

I Corinteni 7
29.
Și aceasta v-o spun, fraților: Că vremea s-a scurtat de acum, așa încât și cei ce au femei să fie ca și cum n-ar avea.
30.
Și cei ce plâng să fie ca și cum n-ar plânge; și cei ce se bucură, ca și cum nu s-ar bucura; și cei ce cumpără, ca și cum n-ar stăpâni;
31.
Și cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca și cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece.

Dragostea e înainte de a vrea. A vrea polarizează. Curba lui a vrea și a vorbei! A fi pe o curbă înseamnă doi. Gândul mă împinge pe o curbă. Din a vrea rezulta visul.
Iubesc lucrurile mele.
Ideile sunt pentru gândire.
Dacă conștiința atinge cunoașterea iese gândul? Impresia de rău are legătură cu gândul? Când gândul se fixează de “scoarța” (perete) apare reacția de a face. Gândul trebuie cuprins? Gândul e în sfera voinței?
Gândurile lui Pascal devin rugăciune și Iisus vă fi în agonie până la sfârșitul lumii. Nu trebuie să adormim în acest timp.
Mintea mi se duce în simbolurile de pe imaginea calculatorului. Pentru o secundă fac un păcat. Se pune păcat. Urechile mi se lipesc. A face = intrarea în poveste. Surprindere = smulgerea din mine. Fac ca să fie? Atenție la neatenție spunea un șahist.
Nicu-a spart o cană, plici!
Neatent, ce poți să-i zici?
Se gândește, se gândește,
Cana... nu se mai lipește!

Vine tata:
- Ce-i cu tine? Ce stai supărat copile?
Lacrimi mici apar sub geană.
- N-am nimic, am spart o cană!
- Rău, dar nu pot să te cert,
Ai spus drept și eu te iert!
Cântarea Cântărilor: “Eu dorm, dar inima veghează”.
Nu vreau unde gândesc (suprapun).
Trăiesc pentru acea puritate a mea!
Nu vreau să trăiesc suferind.
Cu vreau mă agăț de un păcat. 10.03.16
Dumitru Staniloaie: Iubirea lui Dumnezeu nu poate uita pe cel care a intrat o dată în dialog cu El.
A face păcatul? sau a-l vrea? la început nu este din rea voință. 10.03.16
Redescopăr logică în facerea păcatului: este. Vreau.
La vernisajul la care am fost invitat de prietenul meu admir mai mult înfățișarea pictorilor. Rețin vorbele prietenului: urma pierde turma.
Înțeleg din nou despre păcat cum că de vină este vorba ce zice.
Ajung la ideea de a face ritualul.
Pe Trinitas tv se vorbește despre cele 10 nevoi umane descoperite de academicianul Solomon Mărcuș. Înțeleg că Mircea Eliade ar fi spus că nevoia de înnoire … = ritualul. Solomon Mărcuș vorbește despre greșelile de început ale copilului când învăța să meargă și să mănânce, despre jocul de-a v-ați ascunselea = caută-mă Profesorul vorbește apoi despre nevoia de transcendenta: “Ne aflăm aici la modul superior, de cea mai înaltă complexitate, pe care o poate căpăta nevoia de a da un sens vieții.  Etimologic, trans înseamnă dincolo iar verbul latinesc ce i se alătura s-ar traduce prin a te cățăra. Obiceiul copiilor de a se cățăra în copaci, pe garduri, pe stâlpi exprima nevoia, tentația de a se înălța, de a se depărta de sol. Așa începe transcendentă. Să treci dincolo de limitele, de cadrul ce ți-au fost impuse prin naștere, să nu rămâi sclavul percepției senzoriale și empirice, să încerci să le depășești…”
Tot pe Trinitas tv, la o altă emisiune s-a vorbit despre un francez ortodox. Pentru mine limba franceză este a celor ce se vorbesc pe ei. Cică francezul acesta după ce a conviețuit o lună cu Dumitru Staniloaie a scris cartea: îndrăznește să crezi că te iubesc.
În vis văd despre a face păcatul: desen. Voința care împunge/ împinge desenul. Trecearea de la desen la împungere este instantanee. Fapta pare să se facă în planul din dreapta. 11.03.16
Fac ca să se pună. => fac pentru stânga (gândirea stânga) 2012
“a face” (= mâna) și cu “trebuie” (la întoarcere) îl scoate pe “a fi”. 2012
Opresc. Sar din sania timpului și alerg spre cele două degete pe care sar ca o maimuță. Conștiința trece de la stânga la dreapta, în întuneric, urmând în alt cadru fapta (însă în continuare). 2012
Pentru cum am fost ieri în emisfera stânga sunt azi în emisfera dreaptă. 11.03.16
Din dreapta se deschide noul gând al facerii păcatului. Ajung să-l vreau nevrandul, când vreau ca soare galben apare sus pe noul platou.
Din nou intru cu mintea în însemnătățile unor lucruri. Nu!
Înțeleg că eu cred în ceea ce vine ca nou. 11.03.16
Apostolul Pavel, Epistola către evrei 3, 14 Căci ne-am făcut părtași ai lui Hristos, numai dacă pan'la sfârșit vom ține cu tărie începutul ființării noastre întru El.
Evanghelia lui Ioan 5, 19: Dar Iisus le-a răspuns și le-a zis: "Adevăr, adevăr va spun: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu-L va vedea pe Tatăl făcând; căci pe cele ce le face El, pe acestea și Fiul asemenea le face. 20: Căci Tatăl Îl iubește pe Fiul și-I arata tot ce face; și lucruri mai mari decât acestea Îi va arăta, pentru că voi să vă mirați. 
21.Că precum Tatăl îi învie pe cei morți și le dă viață, tot așa și Fiul da viața celor ce El voiește. 
22.Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata I-a dat-o Fiului, 
23.pentru că toți să-L cinstească pe Fiul așa cum Îl cinstesc pe Tatăl. Cel ce nu-L cinstește pe Fiul nu-L cinstește pe Tatăl Carele L-a trimis. 
24.Adevăr, adevăr va spun: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel care M'a trimis, are viața veșnică și la judecată nu va veni, ci s'a mutat din moarte la viață. 

Da să se pună păcat datorită ecoului ce ajunge până la urechea dreaptă. 11.03.16
Înțeleg: alegi până culegi. Mănânc ce-mi place. Alipiți-vă de bine (Pavel). Puternic este gândul “că fac”. Și ilogicul orbește. Să mă retrag repede în mine. Să aleg ceea ce mă oglindește când pot să aleg și să port coroana de spini ca Iisus Hristos când nu pot să aleg. Mereu “să te mai naști o dată”.