Ieri mi-ai vorbit parcă mai mult decât de obicei. Te jucai cu mâinile în părul negru ca și cum din el torceai cuvintele și le treceai, printre degetele albe și lungi, pe fusul înțelesurilor în care dacă te înțepi poți să adormi în somnul al cărui trezire este doar sărutul iubirii.
Torceai povești care mi-au lăsat imaginația să-și dea în petec cu cele mai frumoase dezmățuri ale ei. Din lâna vorbelor tale se pot țese amintiri din care molia timpului se va putea înfrupta copios și tot ar mai rămâne măcar un ochi din care, cândva, să pot bricola un zâmbet.
Glasul tău, îmi mângâie încă timpanele ca un ecou perpetuum mobile. Senzualitatea ta este pe cât de puternică, pe atât discret pătrunzătoare și cu efecte colaterale ce stârnesc emoții adormite pe undeva prin colțuri ascunse ale trupului,minții, sufletului, asemeni unei acupuncturi a esențelor. Dar eu sunt intr-o amorțire a visării. Intr-o așteptare a terzirii în dimineața primului sărut.
Azi, un gând însă a scăpat din plasa acestui frumos blestem și își face loc printre toate celelalte ale mele și fuge să se ascundă printre toate celelalte ale tale. Afară e încă destul de frig și nu l-am mai putut prinde să îi pun măcar o flanea și un fular. A plecat în haine subțiri, de casă, ca un frumos nebun mereu nemulțumit de căldura confortului. Speră, probabil, să găsească la tine înțelegere pe măsura frumoasei lui nebunii și, împreună, să veniți să mă dezlegați. Fă ceva cu el! Fă ceva cu mine! Trezește-mă!