nu poți să vezi ceea ce nu vrei să vezi când cuvintele prind viață
Doamne mi-am lepădat cuvintele, le-am alungat de la buzele mele
și-am așteptat ca o hienă ecoul să-i sorb viața, ultima suflare

m-am aruncat între oglinzi paralele pândindu-mi licărul in ochi
și căutarea disperată a buzelor rămase fără un sunet
multiplicându-ne într-o infinitate aprobatoare

linia orizontului desparte chemarea de răspuns
tăcerea se chircește pe pragul dintre cuvinte
și toți demonii iertării mă pustiesc încălcând jurământul

cerul din mine cade ca la potop acoperind totul
suflarea speriată se trage în adânc, anafor înghițind toate intențiile
aplaudați vă rog, cortina nu mai are putere să se ridice