poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2061 .



printre surle și trâmbițe
personale [ Jurnal ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristina-monica ]

2015-12-21  |     | 



era o lume în care nu mi-era interzis să privesc pe fereastră
și doar atât
în fiecare zi mă gândeam ce minune mare e viața
și toate celelate lucruri pe care oamenii buni le cunosc
recunoștința
de a avea ochi și o inimă funcțională printre cele perisabile
plângeam de fericire

până într-o zi
când cei care nu îl respectă pe dumnezeu m-au tras de păr
de picioare de buric de sfârcuri de ceafă de măruntaie
credeam că viața mi-era asigurată până la bătrânețe
sau cam așa ceva
la fel cum eu respectam viața altora și ființa și neființa
dar era doar o iluzie optică
ca prin geamul aburit al celui mai fericit copil din lume
findcă așa fusesem
mă amăgiseră toți
să fiu prea lucidă să nu mă îmbăt niciodată
să cred că viața este ceea ce este
niciodată ceea ce îți dorești
nouăzeci și nouă la sută durere și unu la sută bucurie

aici plouă rar și vântul s-a cumințit prea tare
se mai aud doar vecinii care bat covorașe mici câte o juma' de oră
vedeți de aceea eram fericită mai demult
mă bucuram de fiecare nerv de fiecare mușchi al meu
și de tot ce puteam percepe sau înțelege
fiindcă așa mă crescuseră
ceilalți nu înțelegeau atâta luciditate
când nu aveam decât dreptul să privesc pe fereastră
să compar albastrul cerului la ora nouă dimineața cu cel de la ora șaisprezece
și așa treceau clipele toate frumoase
nimeni nu înțelegea cum o femeie în lanțuri și biciuită zi de zi
iubește oamenii atât de mult
încât speră o veșnicie să nu i se mai spună
că are o cruce mult prea grea de purtat

au venit cei care fură visele au sădit ura și minciuna
la temelie pentru temple mausolee ateneuri universități
era o pădure neagră și uscată
copacii căscau gura mare și haleau vreun norișor alb
vreo ploaie de soare vreun curcubeu
respectau doar luna haină și plină
ascundeau stelele printre crengi care țipau
țipau că mereu va fi la fel
că în lumea primatelor și celorlalte
virusuri organisme unicelulare etcetera
numai lupta contează și colțul mai puternic
fiindcă lumea oamenilor e așa cum scrie istora
condusă din vechime de fiare rele și puternice
fiindcă mereu cei buni mor din cauza celor răi și mor tineri

dar eu trebuia să fiu aceeași și toate legile lor nescrise
nu erau valabile decât pentru ei
până într-o zi...
când se va repeta aceeași istorie
cu o femeie singură de tot pe care alții o înghit ca pe-o cuminecătură
o femeie care nu are dreptul la luptă dreaptă dacă așa e principiul lor
încă de când ea era copil

și iat-o cum se scurge
asudă plânge urinează sângerează singură
până când alții îi fură și ultima amărăciune
s-o ia naiba de ploaie

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!