seara îmi voi lăsa frica la capătul patului
si mă voi schimba în locul și timpul potrivit
care ne va face să ne luăm de mână
si să păsim peste dărâmături

departe-departe, uite, vezi,
în fața noastră se termină întunericul
în fața noastră se vede puțin soarele
de după un bloc de zece etaje
dar nu ne grăbim

vom fi dragul meu tot mai bătrâni
încet-încet o să ne crească
rădăcini adânci
gheare ascuțite

nu mă tem. nu mă tem încă
decât de ziua aceea în care
nu ne va mai ține nimic
ne vom târî zgomotos
pe străzile de la periferie
ca niște ancore fără mal
ca niște vase fără apă
care