sufletul ți se soarbe de dai demâncare la îngeri
am cunoscut pe cineva ce punea demâncare
la rădăcina Pomului și a murit
s-a aruncat de pe hotelul îngerilor, de deasupra
nici o narcoză nu avea asupra
ci doar o limbă de moarte

îmi ud interiorul în remedii de cafea, e dimineață
Luntrea plutește pe Ață
se micșorează Ghemul
azi parcă am o nouă față, oglinda nu minte
din toți nămeții aceștia de cuvinte
nu rămâne decât
o limbă de ceas de moarte

înșir gânduri de rimă în pantomimă
nimeni nu-și mai amintește de îngerul căzut de deasupra
fără nicio narcoză asupra
ci doar în dor gemut de moarte