Conversații. Conversații și atât. Undeva mai în spate, în mijlocul scaunelor așezate în unghi, al cincilea element făcea o plecăciune adâncă. Tipic pentru el aș spune. Chiar în mijlocul luptei. Se uita la noi peste umăr, afișând în tăcere aceleași tonalități lucioase, semialbastre, ca o perdeluță de bucătărie luată de vânt, fără zgomot, cu miros dulce de mentă. Totul era posibil. Bătălia se va da pentru singurul fir al Ariadnei. Luna roșie!

Liniștea locului m-a izbit cu palma pe umăr. Undeva mai în spate, în mijlocul icoanelor așezate în unghi. Am fost primul ce l-am urmat. Masculin aș zice. Simplu ca o cârciumă mică aflată-n tihna vecinătății unei mori de vânt, îngândurată. Am mers acolo des. Fără grabă și cu sentimentul că eu însumi fac parte din stranietate. Același hanorac, prieteni și ziduri de iederă verde. Imita granitul cu părul său negru cârlionțat, revărsat până la coapse. Îi admiram picioarele goale, umbreluțele desprinse din paginile fiecărei seri binecuvântate înainte ca visele, năroziile acestei lumi, să năvălească pe aceste pagini albe de hârtie.

Al cincelea element mă privește de la intrarea cerului coborât peste cămară. Câteodată hreanul murat are un gust foarte plăcut, puțin înconjurat de fructe crepusculare, terestre. Îmi amintesc micul balet, anii anteriori, aerul comod așteptând pe o bancă, picior peste picior, răsfoind cărțile poștale aduse de restul de ploaie. Ultimul descoperit. Doi câini albi și un chip de bărbat absorbit de izul de mentă târzie, căutându-și un loc mai vizibil, cât de cât, pe o scară de aluminiu rulantă.

Conversații. Conversații și atât. Apropie-te tinerețe, nu mușc. Voi înainta în singurătate prea repede pentru această stare de spirit, inspirație în jurul căruia cuvintele oarbe vor fi șlefuite de visele toate. Undeva mai în spate. În mijlocul iubirii așezate în unghi. Tot mai aproape.