9129,
9130,
„25 de ani”, zise o voce

ani în care am avut timp
să mă ascund de mine
cât de bine am putut

am deschis ochii
și m-am întors cu spatele la zid
în fața mea era o femeie,
mă privea așa, dinlăuntrul sufletului meu

a stat de veghe
să nu-mi pierd șirul numărătorii
(chiar aveam senzația uneori că zilele se numărau singure)
ea-și pierduse șirul, nu i-a stat nimeni de veghe
și nici timp s-o ia de la capăt nu mai avea

„te ajut să te găsești” mi-a zis
și-am coborât împreună
din mască în mască
măștile semănau
cu niște coji de nucă schimonosite
fără miez,
în care tălpile nu mi se tăiau
niciodată la fel