poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-10-14 | |
Stătea acolo de unul singur pe deasupra morenelor glaciare. O strălucire albastră, o conversație purtată în penumbra unui gând rătăcit pe ruta turmelor de lumini boreale. Toți ceilalți au plecat. În mijlocul grupului doar păsările și lupul de mare bătrân ce plana cu ochiul vopsit în nuanțe de gri, nepăsător. Peste albul întins, vântul și fumul din case.
Îngenunchiase pe fiecare braț, pe fiecare aripă vâltorind din unicul corn sideral esențe de piatră, umbre de codrii gravați pe banchize de gheață. L-ar fi iubit eternitatea poate și întunericul zilei uitate zălog pe una din culmile muntoase și atunci inima țărmului s-ar fi oprit pentru o clipă în loc liniștind mersul meîntrerupt al valurilor, atât de sigure, atât de înfricoșătoare, atât de albastre. În apropierea abisului rațiunea nu poate cunoaște totul, ca în filozofia lui Kant. Pentru oameni însă liniștea este un proces lent ce coboară doar asupra somnului odată cu trecerea anilor. Stătea acolo cu gâtul zvelt, sculptat cu litere de plumb din vechile povestiri adunate. Își pierduse de mult bucuriile pasagere, uriașa vibrație a triumfului rătăcit în memorie, timpul trecut, orele, strălucirea de gheață. Iubea ca nimeni altul iarna ocrotitoare și blândă, fuga grăbită a coloniei de foci ce se ascunde acolo, înăuntru, gregară, necunoscuta floare de colț, căruntă, cu ale sale o mie de petale ostenite de zbor, alimentând norii în furtuna boreală. Toate aceste lucruri! Trebuie să fii în mijlocul lor, un dagherotip transformat într-o iluzie rotundă, acolo sus, deasupra gâtului zvelt strunind din coama prelungă prezentul nevinovat al ochilor de foci cenușii asemenea zațului de cafea transformat în nisipul unei morene ce cântă. N-a fost glasul tău. Din calea privirii lui mă transform într-un stol de păsări domestice scuturând de ramuri vâlcelele ignorând caii de lemn ca și cum nici n-ar exista.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate