Tu ești toxic ca un aer otrăvit și totuși te respir
așa cum membrele își caută juliturile,
așa cum sângele închegat cere noi răni,
așa cum durerea naște durere.
Ești toxic.
În mintea mea semeni cu o omidă uriașă,
îți pot vedea miile de picioare și capul agitându-se
în subconștientul meu,
în nopțile în care mă trezesc cu trupul greu te ghicesc prin preajmă.
Plăcerea pe care mi-o dai vine din penumbra unor amintiri pe care nu le mai știu.
Urmele tale zac acolo, sentimentele stătute s-au calcifiat.
Nu te resping.
Încercările de a mă recâștiga ca sclavă seamănă cu o întindere a tentaculelor, cu ceva lipicios de care mă feresc și care îmi dă o senzație îngrozitoare de anxietate.
Un dans nebunesc, grețos și excitant.
Un dans în care sufletul tău îl caută pe al meu ca într-o amețitoare distrugere a celulelor ce ne încarcă pe amândoi electric.