1.Scârba față de viață poate proveni dintr-o idiosincrazie acută, dintr-un spleen și plictis degenerescente, dintr-o sațietate ce urcă patologicul în psihedelic.

2.Scârba față de viață se poate naște dintr-o lehamite de sensuri, crezuri și idealuri capricioase și volatile, dintr-o iubire maculată de imund și lubric, din zile infecte ingerate, cu gust de scabros.

3.Scârba față de viață se poate dilua, devenind evanescentă, dacă o dizolvăm în substanța pasiunii în tot ceea ce facem, care este un stimulent viabil și incită la pofta de viață.

4.În corbi s-a întrupat umbra și în îngeri lumina din imanență, iar omul este influențat când de corbi, când de îngeri.

5.Iubim femeia pentru vraja privirii, senzualitatea și voluptatea formelor, sensibilitate fără colțuri, misterul din spatele surâsului, poezia nurilor și fanteziile erotice pe care ni le induce în minte.

6.Ce bine ar fi să cunoaștem și să înțelegem psihologia omului, să ființăm în dimensiunea zborului, să descifrăm nefiindul și să încadrăm infinitul în perimetrul existențial !

7.Cuvintele germinează în frumusețea exprimării.

8.Durerea este reală și nu abstractă, ea dă profunzime morbidă suferinței, iar când suntem gripați cu nefericire, se impun injecțiile cu penicilină.

9.În lumea mea ideală au pătruns impostorii și calomniatorii, de aceea am căzut din ea, am abandonat-o și mi-am creat din poezii o nouă lume, în care nu pot avea acces ipocriții, nerozii și neofiții, ci ea se desface doar în fața oamenilor buni, străbătuți de adevăr, compasiune și toleranță.

10.Dacă s-ar manifesta voința divină, ea s-ar închega în legi perfecte, care ar înlocui cu succes coercițiile legilor societății, ale dogmelor și ale canoanelor, iar oamenii, pătrunși de voința divină, ar renunța la rele, imoralități, păcate și lubric, și în fiecare zi ar purta răsăritul și surâsul în ei.