în seara aceasta
a plouat cu grindină cât ouăle de struț…

… alergam plângând între terasă și parter să nu inunde
eram atât de goală puteai să cânți la tobă pe inima mea
când ochiul drept de amărăciune a luat-o înainte -
a rămas mâna stângă să păzească din nou casa
și să lege șireturile cu-amintiri de burlanele rupte

cu restul am plecat după ochi pe-o cărare îngustă
să acopăr o gaură din pământ
era întuneric aproape albastru
singura lumina venea dintr-un fel de mine
împărțit egal între cei doi poli

când am ajuns în dreptul sufletului
vedeam prin hiatusul acela din pământ răsăritul
mi-am scos pielea și-am întins-o pe sub scoarță
așa ca o piesă de puzzle lipsă și lipită cu scotch
și m-am întins carne vie cu fața spre întuneric
pe fâșia aceea din celule bronzate în cort

deodată în locul prin care am intrat s-a făcut aglomerație -
pământul miez pleca într-o excursie pe lună
și-n jurul meu atâta lipsă… strângea cum gratiile dese din lumină

sus
apele și munții au rămas la locul lor
doar oamenii s-au mutat pe petecul meu de piele…
era greu tălpile lor făceau rădăcini în mine
iar eu ghem
cu mâna dreaptă îmi căutam pe deasupra palma stângă
pe care toți o uitaseră
în casa mea singură…

București - 18 mai 2015