cât aș vrea să fiu om obișnuit
un gând oarecare
sau o maimuță
ce refuză să coboare din ultimul copac
să bâigui în limba mea fără puncte
ca un infinit simplu și absolut al lui dumnezeu
să mă prefac bine că mănânc bananele pe care mi le aruncați
dar eu să le dau cerului ca stele
când voi dormiți
despre azi

vedeți
am intrat în conflict cu genele
obișnuite să cânte după a șaptea spiță din urmă

oricum…
în palmă n-aș avea destin rău trasat sau zodie
iar în adâncul ciudat din privire ați descoperi
vijelie nisip apă stânci nici urmă de suflet pentru cuvinte
doar o scânteie...
un fel de big bang pentru întrebarea - tristețe
…………………………..

ce confuzie densă
să nu poți trăi altfel
câtă vreme există un model cosmologic
pentru celula ta…

București - 17 mai 2015