noapte. număr melcii de mare adunați într-un șervețel boțit. o piatră spartă are formă de inimă. sclipesc pe ea urme. ca și cum talazurile ar fi înghițit țărmul cu noi. ne regăsim pești alge întrebări din liniște. un dig nou pentru zâmbetul din lacrimi. și câteva umbre rătăcite pe buze.

castelului din adânc și-a alungat de la ferestre fotografiile cu păpădii. cerul urcă între stelele de mare și se insinuează printre valuri. atât cât orice pescăruș să zboare sub el și să scrie pe aer un poem…

uneori stăm pe mal cu tălpile în apă. pământul se înclină pe mâine. ne aplecăm jucărie și visul ne cade. nisip. cioburi. către altceva. viața merge… ne spunem. dar cineva din umărul drept sau vântul alăturat ne strânge urma și ne-o pune nouă în palmă. nu știm cine este. nu știm cum îl cheamă. poate suflet. poate trăsnet de neuron. oricum… un cineva care ne aleargă. paralel cu noi. spre înainte.

întotdeauna am crezut în statornicie. și luptă pentru vis. chiar dacă asta presupune uneori durere. uneori noapte. alienare. citită în ochii fiecărei celule din noi sau a celor din afara noastră. chiar și dezamăgirea din lumina care ne recompune din nimic…

noapte. număr melcii de mare dintr-un șervețel boțit. și literele. toate. adunate într-o hologramă…

Ileana Popescu Bâldea
București - 12 mai 2015