Și pe siteul organizației mondiale a sănătății și pe alte siteuri afiliate eu am găsit scris, cum pare și logic, că principala cauză a sinuciderii, statistic, este lipsa banilor sau sărăcia, cum preferați.

Vă rog să recitiți cele două postări ale mele din august 2014 Gura lumii și Gura lumii 2 din septembrie 2014, dacă vreți să înțelegeți. Apele nu s-au liniștit, povestea continuă...
Azi maică-mea mi-a reproșat că am împrumutat bani anul trecut de la vecina de palier despre care am povestit, fiindcă acea femeie i-a vorbit foarte urât că eu aș fi „hoață de bani” și ea e mamă de hoață fiindcă anul trecut a durat două luni până când i-am înapoiat cei 20 de lei cu care îi eram datoare. Lucrurile s-au petrecut exact cum am povestit eu în cele două postări mai sus menționate. Nu am fost hoață și nu era vorba de o sumă mare, ci numai de 20 de lei. I-am dat înapoi după o lună, nu după două. Vecina însăși nu m-a lăsat să i-i dau mai devreme! După ce a murit tata și aveam bani din moștenire, eu am împrumutat o altă vecină care avea mare nevoie, și mi i-a dat înapoi.

Mama spune că eu am greșit că am cerut bani de la o persoană necunoscută, dar eu nu am pe nimeni altcineva în afară de ea. Deci dacă ea moare și eu trebuie neapărat să mă omor. Vecina nu mi-era întrutotul necunoscută, fiindcă o primisem la mine în casă cu ani în urmă, fiindcă mi-era milă de ea că așteaptă șezând pe trepte în fața ușii, fiindcă nu avea cheie. Am servit-o cu apă sau suc și cu dulciuri. Am stat de vorbă în mod normal, nu aveam cum să ghicesc ce e în mintea ei.

Mie îmi ajunsese cum se zice cuțitul la os, fiindcă de mulți ani am răbdat de foame, am mâncat pâine cu apă săptămâni la rând și am dus lipsă de toate cele. Dacă veți calcula veți vedea că din venitul meu de persoană singură la oraș, care plătește și internetul și electricitatea (la frigider și la televizor am renunțat demult), nu am cum supraviețui și că banii nu ajung și pentru produsele igienice absolut necesare.Bineînțeles nu se pune problema mersului în oraș, cel puțin într-un parc, din moment ce alte distracții nu pot fi accesibile. Nu se pune problema de ani mulți să îmi cumpăr vreo haină sau o pereche de pantofi, umblu cu ei rupți.

Oricum nu eu sunt hoață, ci aceia care mi-au dat un diagnostic psihiatric abuziv, fără greșeală din partea mea și fără vreo tulburare psihică. Și nu am dreptul nici la pensie, nici la muncă. Este adevărat că am fumat, dar chiar fără țigări banii nu ar ajunge. Decât să mă mut cu mama, mai bine mor. Am fumat tocmai din cauza izolării totale și a sărăciei în sine, și a necazurilor zilnice. Maică-mea îmi face mereu scene legat de bani. Nu eu m-am izolat, toată lumea știe că oamenii săraci sunt părăsiți de prieteni și de rude. Maică-mea a spus azi că eu nu sunt o persoană matură, din moment ce nu rabd și cer bani altora. Concluzia care poate fi trasă e că matur e numai omul care în astfel de situații se sinucide. Dar eu explic din nou ceea ce poate știți sau bănuiți: mama mea m-a amenințat cu închisoarea psihiatrică încă de când eram copil (13 ani), deși nu greșisem nimic. Spunea că mă va ține sub papucul ei ca nebună, deci voia clar ca eu să nu am dreptul să muncesc și să am o familie fiindcă ea e „superioară” mie. Și asta a și făcut, pe ea oamenii o respectă, pe mine nu. Deci în realitate plănuia să mă omoare încă de atunci. Și ceea ce făcea erau abuzuri oribile asupra unui copil absolut normal și cu sufletul frumos.

Dar am rămas aceeași, simt că nu m-am schimbat deloc din 1984. Ãsta e singurul lucru bun.