1.Spiritul divin se aseamănă cu un ocean de lumină, iar picătura din ocean e omul, ce trăiește cu timpul înșurubat în fasongul vieții, de la naștere și până trece în nefiind.

2.Omul ar vrea să ființeze într-un Eu atemporal, din dorința lui de nemărginire și nemurire.

3.Când normalitatea se insinuează în mintea guvernată de paradox și absurd și în comportamentul asaltat de instincte gregare și troglodite, firescul străbate viața și se strecoară în omul care până atunci asculta de nefiresc, coordonând acțiunile sale.

4.Viața are un singur orizont, și acela obturat de prostie și inepție, pentru cei troglodiți, obtuzi și mărginiți.

5.Viața capătă multiple dimensiuni și orizonturi, a căror complexitate induce existenței plenitudine, aventură și atractivitate, stimulând energiile latente din corp, pentru oamenii inteligenți și înțelepți, care știu cum să-și gestioneze în mod optim viața.

6.Caut un areal uman, în care să mă simt mai bun, mai drept, mai fericit, umplut de pozitivități, care au transformat umbrele în lumini călăuzitoare.

7.Valurile furioase ale iubirii au surpat faleza înaltă a încrederii într-un sine dublu, unul ținând de imanență, având legătură cu fericirea, plenitudinea și desăvârșirea, și altul ținând de sensibilitate, vulnerabil și fragil.

8.Sinele ce ține de imanență se activează când celălalt sine își manifestă neputința de a regla metabolismul și are simptome de obnubilare.

9.La intersecția dintre vis și coșmar ființează subconștientul, care trăiește doar când gândurile dorm.

10.Omul asimilează peregrinările umbrelor prin spațiile profane prin care se mișcă zombii îmbrăcați în piele umană.