Sîmbătă ai stat lîngă mine, în Blu’zz, la nu mai mult de o palmă distanță È™i m-a durut cumplit. Pentru că cel mai dureros lucru din lume e dragostea, definitivă È™i infinită ca moartea, dragostea cînd stai atît de aproape de cineva È™i È™tii că nu-l poÈ›i avea. Am fumat împreună È™i-am È™tiut atunci că din visele tale îmi pot face È™treangul în care voi muri.

Ce știi tu despre dragoste? Îmi spui că iubești, dar cu ce dragoste iubești tu, cînd singura ta dragoste e cea pe care o primești de la mine? Împărțim această lume, cu tot ce are ea, împărțim aceleași sentimente, împărțim aceeași viață, același destin a cărui unică și dezolantă recompensă este, cum zicea Marques, doar incapacitatea de a înțelege și uitarea.

Pentru că ai uitat, Florentina, ai uitat sublimul tristeții, ai uitat că nu ochii văd cel mai bine cum sunt oamenii, ai uitat că arsura unei palme doare uneori mai puțin decît lipsa ei, ai uitat că pe întuneric doar vîrful inimii îți arată direcția. Dragostea nu-i ca o beție, cu cît e mai bună și mai tare, nu-ți mai aduci aminte nimic. Să fii lucid e cum ai ține pe cineva de mînă și ar însemna mai mult decît un sărut, mai mult decît văzul.

Să știi că nu există diferențe între dragoste și obsesie, pentru că dragostea este obsesia de a fi fericit lîngă un singur om. Este obsesia de a fi cu cineva pe care nu-l cunoști, pentru că numai prin iubire ajungi să-l cunoști. Este obsesia credinței, este obsesia omului religios, să crezi în ceva care nu se arată. Oare ce ai făcut azi la examen? Știu, de fapt. Cînd închid ochii, dragostea e un al șaselea simț.

Ieri am fost din nou la Blu’zz, am stat la aceeaÈ™i masă. Cu palma am atins locul în care ai È™ezut, o căldură inexplicabilă È™i stranie m-a cuprins, ca un vis, un vis mai puternic decît realitatea, pentru că nu trebuia să mă întreb despre el dacă e adevărat sau nu. Cît de mult dintre ceea ce oamenii numesc păcate mortale poÈ›i suporta în numele obsesiei? ÃŽn locul în care ai stat aerul era împietrit, ca o statuie invizibilă, iar fumul de È›igară îți contura în tonuri de gri trăsăturile.

Mă întreb de ce ești atît de obsedată de sex. Probabil asta e consolarea ta, în lipsa iubirii. Și tu simți în tine acest gol imens, de parcă ai purta în piept întreg universul, lipsit de stele și strălucire, lipsit de viață, lipsit de energie, o gaură neagră în care lumina e neagră ca întunericul. Cu un singur vis de-al meu te-aș umple de uimire și viață cum l-a înviat Christ pe Lazăr. Noi trebuie să ne iubim ca să rămînem în viață.

Să nu mai spui vreodată că sunt bătrîn. Oamenii îmbătrînesc doar cînd nu mai știu să iubească.