și calcă prin zloată zăpada fleșcăită murdară
o simte răceală udă-n picioare atent să nu
cadă ferit se strecoară printre vârstele străzii
prea mulți într-a treia își îndreaptă spinarea
constată că ține umerii ridicați haina nu-i grea
și atunci de ce cu capu băgat între umeri
ochelarii-i atârnă pe vârful de nas peste ei
se privește în sine unde se duce în nicăiri
fugise din casă scârbit de static de lume de știri...

peste cinzeci de șefi de state fac front comun
la Paris mărșăluiesc în fruntea mulțimii pentr-o
idee și împotriva atrocităților unor nebuni
dar cine a semănat nebunia nu în numele aceleiași
idei Libanul Afganistanul Iraqul... sunt în ruine
cine-ntreține starea de haos în lume...

clatină capul scutură roiul de gânduri o ia la dreapta
intră-n scuar singur pe lângă copacii de tuia
sub tăvălugul acestor nebune vremuri eu cine sunt
se-ntreabă vede imaginea unui ciulin uscat
rostogolit aiure de vânt pe bărăganele zilei
ideea îl prinde devine ea un ciulin fuge s-o
prindă cu mâinile goale curg cuvintele-n gând
ca stropii din streșini le-aude clipocitul
prelung întrupând trăirile sale grăbește pasul
acasă abia așteaptă s-ajungă să scrie
e-o stare de freamăt anume...

albul hârtiei parcă-i zăpada ce-i spune
ai grijă ai grijă la urme nehotărât mut
rămâne simțind cum se prăvale în el
ia foaia curată și-o pune la loc
mai bine mă fac aușel în zbor n-o ating
colo pe spin de acaț voi aștepta primăvara
își sune poate și lumii și mie ne-o fi mai bine...