Ieșirea din bloc mi-a părut astăzi ca pășitul pe Marte.
În lumina și căldura neobișnuite ale crăciunului în epoca încălzirii globale, orașul cuprins de indigestie și mahmureală m-a întâmpinat cu o liniște mai profundă decât cea descrisă de Neil Armstrong în relatările lui ficționale privind aselenizarea.
Fondul sonor al orașului la ora 7, acel filarmonică de frâne, demaraje, scârțâituri și interjecții a fost astăzi mai redus decât discursul unei soacre cu perna pe față.
Numai un grup de vrăbii disputându-și o coajă de caltaboș mai punctau atmosfera de pace, finuță dar totuși distinctă, ca picuratul țuicii din alambicul unor moldoveni abstinenți.
M-am uitat după urme scrijelite de sanie, dar se pare că, în lipsa autostrăzilor suspendate promise, ajutat de vreme, moșul a ocolit anul acesta capitala.
Mașina mă aștepta ca un pui de lișiță în cuibarul în care o depusesem aseară și am străbătut înșeuat drumul spre spital ca un beduin pe o cămilă încă sătulă. Pustietatea sfârșitului de an pe străzile capitalei s-a derulat cu încetineală în fața mea, deranjată doar de un tânăr cuplu de polițiști ieșit la o plimbare matinală cu loganul din dotare. Mi-am pus cu repeziciune centura de siguranță când i-am depășit, gândindu-mă că m-aș lăsa puricat fără o vorbă de personalul feminin nou angajat în prestigioasa instituție de bătut străzile de crăciun.
Pare că anul 2014 agonizează de-a lungul și de-a latul patriei ghiftuite și, în liniștea digestiei concetățenilor în vacanță sunt încă tânăr în camera de gardă a spitalului, sperând ca 2015 să aducă, în fine, combinația câștigătoare la 6 din 49.