astăzi îmi voi cumpăra o mască. o voi personaliza, așa, în nuanțele mele - îmi place toamna zgribulită de întrebări. ce culori magice au! este prea devreme să le vezi, însă -
voi păși pe vârfuri să nu deranjez copacii. strâmbi. drepți. încrezători. cu fruntea spre un sublim parfumat. îl vei simți și pe acesta, un fel de abur învăluit în cuvinte. săltărețe. de marcă. scrise în silabe. să le înțelegi. asta este! dacă ți-ai lăsat testat IQ-ul.

multă vreme te vei învârti în jurul copacilor pentru a privi în față umbra. va fi greu. masca ei va semăna cu a mea. în plus, va fi îmbibată pe la colțuri cu apă. multă apă. te va servi probabil cu șampanie, zâmbind ca dintr-o grotă. îți va oferi și geaca să nu tremuri de emoția înțelesului târziu. dar mai întâi te va dezbrăca de tot. chiar și de piele. bietul de tine! cu sângele prelins spre tălpi...te vei târî spre parfum căruia îi vor crește degete, între timp, să poată ține fără echivoc foarfeca - urmărind un GPS cu butonul în stânga. și te vei pierde jumătate. tălpile îți vor rămâne în pădurea cândva a ta.

va fi târziu pentru a mai putea să faci ceva cu ura. și-mi vei cere masca, cu împrumut, ca aerul să nu-ți atace vertebrele rămase. îți voi răspunde pe facebook că nu pot - (tristă, interzisă, umilită dar în picioare, încă), neavând pașaport în regulă.
.............................................
au trecut ani. masca s-a scorojit și lipit de piele. ochii au culori diferite. mă plimb printre aceeași copaci, într-o pădure devenită junglă, luptându-mă să rămân întreagă, unită cu mine și cu tine, umbră, dacă vei reuși vreodată să înțelegi.

e noapte. lianele au ales să nu mă rătăcească. mi-au confiscat doar câteva cuvinte, amintirile, bucuria de a scrie și a gândi la cerul de mâine


uneori mi-aș dori să mă fi născut la modul real în epoca de piatră. să simt evoluția. să...
dar ce mai contează, Doamne?
ce ochi albaștri are înaltul!


Ileana Popescu Bâldea
17 noiembrie 2014