M-am uitat de curiozitate la rezumatul meciului Islanda-Olanda, 2-0, convins că rezultatul și jocul acestei echipe de finlandezi mai prăpădiți este de foarte bun augur din perspectiva confruntării noastre cu vikingii de diseară, atâta vreme cât, deși pe teren propriu, nu au fost capabili măcar de un 3-0.
Atacând cu infantilism din primele minute blonzulii primesc repede penalty (pare că șansa de a primi astfel de trufandale de la arbitri este întrucâtva condiționată de plasarea jucătorilor proprii în careul advers).
Favorizați ce e drept de norocul de a nu se măsura cu marea echipă a Ungariei, la 1-0, nordicii pare că au abordat o tactică ce necesită foarte mult noroc, respectiv au continuat să atace, de fiecare dată când au avut mingea și au putut, poarta adversă. Un astfel de primitivism de organizare a funcționat, aparent și datorită lipsei de viziune a antrenorului de a scoate pe cei mai buni jucători și neselecționării lui Tănasesson, reușindu-se încă un gol și vreo 2-3 ocazii mari.
Toate acestea pentru un public de o apatie jenantă, incapabil de a fluiera măcar un vers al imnului olandez, necum să arunce în și cu jandarmi. Practic niște plescăitori de bere, aplaudând și bolborosind între ei în islandeză.
Mă înfior la ce exemplu prost primesc oamenii în general, tinerii în mod particular de la astfel de prestații și atitudini jenante și cât de multe emisiuni și meciuri interne trebuiesc îndesate pe Digi și pe Dolce ca să îndrepți răul făcut.
Și am mai înțeles că diseară suntem cu adevărat mari favoriți.