poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-08-27 | |
Nu. Ura nu desfigurează. Doar durerea o face. Cum lacrimile care adâncesc gândurile din piele.
Și inima, zgâriată până la măduvă de unghiile crescute prin cuvinte, desfigurează. Pleoapele cad, tâmplele se schimbă între ele, viața devine o pădure cu patru pereți lipită ca un autocolant pe iriși, părul își mută polul nord la sud iar buzele cad de pe față și îmbracă un copac vechi în om. Ura nu desfigurează. Doar tristețea adună cearcănele în barbă și împinge orbitele spre cerebel. Și sprijină ultima bancă din sertarul cu iluzii optice. Până când un reflector străin dintr-un drog de orice fel o adună lumină doar o singură dată. Ura nu are lacrimi, nu ajută, nu cumpără nimicuri îmbrăcate în eternitate, nu face compromisuri, nu joacă șah cu ziua de mâine, nu visează, nu schimbă destine cu praf cosmic și nici nu face echilibristică pe o pânză de păianjen. Dar nici nu mușcă dacă nu o inciți. Deși, uneori, ia formă de stea malefică în șase colțuri și stă lipită pe poartă. Ura, umbra aceea pe care, des, credem că o vedem, o botezăm astfel și-o proiectăm asupra altora, este frustrarea noastră, negrul din noi, urâtul colțuros, și hidos și hilar din ceea ce avem mai primitiv în ființă. Genetic sau dobândit. Poate. Nu. Ura nu urăște, nu iubește, nu scutură capul, nu face dușuri reci să se vindece de mâna de pe umăr și nici nu trece la volan să se certe cu Dumnezeu pe muzică de jazz. .................. Închid ochii. Sunt copil într-un tren. Geamul este deschis. Cineva din mine aleargă paralel cu roțile să-mi prindă degetele. Tu cine ești, întreb încurcată. Omul negru. Nu-mi da mâna. Prinde umbrela asta și pleacă... ................... Sunt o carte neterminată în care timpul picură litere. Durerea mă desfigurează, nu ura. De va veni, o voi face frumoasă și o voi învăța să scrie. Despre tine. .................. Strâng pleoapele. Îmi văd liniile din palmă. Și întind mâinile să susțin cerul. Cerul acela din palme fără de noroc. Ileana Popescu Bâldea 26 august 2014
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate