În urma rugăminții adresată „ în rem”(expresie utilizată pentru a indica împrejurarea că o anumită dispoziție legală se aplică în considerarea FAPTEI comise, influențând răspunderea penală a tuturor celor care au participat într-o calitate sau alta la comiterea ei), aceea de a i se număra ouăle, îndemnul a prins viață. Justiția, asta aservită și strâmbă, l-a băgat pe Năstase la pușcărie, după ce i-a numărat unele dintre ouă.
Chiar dacă s-ar fi putut spune despre Năstase că era un bărbat „cu ouă „ , asta dacă privim în mare la existența lui, totuși marele profesor de drept public internațional, a călcat în el.
Lumea a uitat cine este el, că este fiul lui Marin Năstase, cel care a fost alături de Ceaușescu în avionul care s-a prăbușit în drum spre Moscova în 1957, că a fost ginerele ex ministrului de externe al României, Grigore Preoteasa, ca apoi să își refacă viața cu fiica fotului ministru al agriculturii Angelo Miculescu, Dana. Nu-i face nimeni vreo vină că de mic a respirat aerul rarefiat al înălțimilor dar așa este când te naște mama cu căiță și te afli alături de Boc și de MRU între înalții oameni influenți ai PCR. Aroganța nativă, alimentată de mediul în care a crescut și a evoluat, amplificată de averea acumulată, începând de la moștenirea soției sale de la răposatul ministru comunist, de la acumulările legale din retribuțiile de la statul post decembrist din funcțiile de ministru de externe, președinte al Camerei Deputaților, prim ministru, până la șantaj, spălare de bani, luare de mită, foloase necuvenite, până la vestita moștenire, cu iz de dubios, de la vestita Mătușă Tamara, a dus inevitabil la întâlnirea cu un mafiot mai mare decât el. Băsescu, căci despre el este vorba, și-a perfecționat o parte din sistemul mafiot creat de Iliescu și Năstase și la și extins prin forme și metode specifice fostei securități ajungându-se, prin procurori și judecători aserviți, la o justiție ce prezintă verdicte strâmbe în interesul celui de la butoane. Nu contest vinovățiile întregului, dar prea scurtului, șir de ex politicieni sau oameni de afaceri ajunși la pușcărie sau ajunși în pragul ei dat justiția este selectivă slujind răzbunării personale a lui Băsescu. Dar să revenim la „Bombonel „ care-și pune slugile să-l salte de pe stradă pe Mugur Ciuvică.
Distinctia „Marea Cruce Moldava” oferita de Inalt Prea Sfintitul Daniel, Mitropolit al Moldovei (2003) este un semn al servilismului celui care ar trebui să trăiască în smerenie și sărăcie dar care, asemenea politicienilor de toate culorile folosește orice mijloc pentru acumulări materiale, pentru sine sau terți, dar i-a fost conferită lui năstase pentru a mai pune o cărămidă la soclul strălucitor de bărbat de stat, potențial urmaș al lui Iliescu la tron.
Ordinul Cavalerul – conferit de presedintele Republicii Italia (2003), la sugestia prietenului Berlusconi este un alt jalon al aspirațiilor internaționale ale lui Năstase printre marii parveniți ai Europei. La o vânătoare sau la un pescuit, la o cină urmată de relaxare pe meleaguri Italiene, se pot realiza multe noi căi de influență și înavuțire.
Pentru premiul „Pentru curaj politic”, acordat de Asociatia pentru politica externa a Universitatii Sorbona Paris I și de publicația „Politique internationale” – Paris (2003) nu s-au făcut încă investigații să afle poporul PSD cum Dumnezeu s-a descoperit acest curaj și pe ce sume plătite pe diverse căi unor publicații sau fundații franceze. Nici la Paris nu se află ușa bisericii așa că Năstase a încercat să se integreze în marele hățiș de relații și influențe la nivel European dar numai la liga mică. La liga mare a jucat Băsescu facilitând tot felul de drenaje financiar-economice, ba spre vest, ba spre est, pentru a primi suficient poxipol pentru rămânerea în scaun.
Probabil că și titlul de Mare Ofiter al Ordinului National al Legiunii de Onoare al Republicii Franceze (2002) a fost conferit în același context al trădărilor economice viitoare.
Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de „Mare Cruce” (2002), Diploma de Excelenta – Asociatia Euro-Atlantica “Manfred WÖRNER” (2000), Medalia papala de aur „Ioan Paul II”, pentru marele jubileu al Anului 2000, Premiul “Mihail Eliescu” pe anul 1994 – Uniunea Juristilor din Romania (1994), Premiul “Nicolae Titulescu”, Academia Romana, Bucuresti (1994) și câte or mai fi ar face invidios și pe un general rus, participant la Marele război pentru Apărarea Patriei, prin cantitatea, și diversitatea lor. Dar așa cum spuneau milițienii pe care scria că vorbesc limbi străine și care nu aveau habar nici de română, în centul Bucureștiului, după ce un cetățean străin i-a tot întrebat în diverse limbi cum să ajungă la Otopeni iar ei au dat din umeri: „da, dar la ce i-a folosit?”nici lui Năstase nu i-a folosit.
Vestita întrebare retorică a lui Băsescu „Adriane, de ce este obligat poporul acesta să aleagă între doi comuniști?„, urmată de accederea la funcții înalte a doi foști activiști UTC, Boc și MRU, alături de care se alinia un alt activist al CC UTC, Copos, mă face să cred că nimic nu s-a schimbat. Poate că vendeta politică, urmată de condamnări va mai curăța din scena politică o parte dintre foștii activiști și securiști, acoperiți sau nu.
Suntem în postura la care, după ce vom citi scrisoarea rabinului propriu către Marx, Testamentul lui petru cel Mare și după ce vom analiza îndelunga relație de împărțire a celor mici între Germania și Rusia ne face să ne reamintim că Ceaușescu a fost executat pentru că a scăpat România de datorii și că finanța Mondială nu mai putea să-și facă mendrele în România. Poate că ar fi bine să reflectăm la faptul că adevărata putere economică a Chinei actuale își are sorgintea în vremea politicii ușilor închise, perioadă în care China producea divers și suficient, sau aproape, pentru întreaga populație proprie, ca apoi să deschidă ferestrele pentru exporturi masive de bunuri și forțe de muncă, ca imediat după aceea să facă marele pas al asigurării resurselor din extern, pentru dezvoltare. România are toate aceste resurse dar dar administratorii țării mele sunt corupți, dornici e putere și fără planuri și drag de dezvoltare a țării în care au văzut lumina zile dar în care își fac concedii numai în anii electorali.