Era mai bine când n-aveai chip
bărbate,
duh negru...
te plimbai translucid
ca fumul de țigară prin încăpere,
îmi invadai fosele nazale,
mă drogam cu aroma ta.
Acum ești brunet
și ai priviri pătrunzătoare,
ai chip de marmură sculptat,
iar fața ți-e albă ca ploaia de vară,
ai expresii, ai gesturi batjocoritoare,
acum ai timp, ai poftă-nsetată
de răzbunare.
Făcliile iadului în ochii-ți privesc
tânjesc după recea-ți sărutare
și zâmbetul ți-am conservat,
decongelându-l în fiecare seară.