1.Mecanismele pline de unsoare ale durerii declanșează disfuncționalități ale metabolismului, ce-și caută panaceul prin crearea de entități, controlându-le și aruncându-le într-o lume condusă de morbiditate și anormalitate, pentru ca prin interacțiunea dintre ele să se anuleze reciproc.

2.Veșnicia timpului este vârsta lui Dumnezeu, căci temporalul își așează semințele în gânduri, așteptând să devină eflorescențe înmiresmate de gândire pozitivă.

3.Chiar dacă întunericul fuge să-și termine somnul, cu visele unse cu mir alcătuind o realitate distinctă și separată de realul cotidian și stereotip, iar umbra se micșorează și se ascunde în spatele luminii, sărbătoarea vieții continuă, cu bucuria nealterată de stigmatul nefericirii.

4.Nu ajung flăcările a miriade de stele pentru a stinge setea nesfârșită a iubirii, ce-și creează o aură permeabilă la ură, dispreț, discordie și fricțiuni.

5.Răsăritul urcă în spațiul privilegiat unde stau vulturii având formele destinului, și își trimite lumina matinală să aureoleze un nou ciclu existențial, într-o lume urcându-și evoluția și progresul, legate de angoase și retrograd, în spirala veșniciei.

6.Tornada afectelor spulberă trecutul cu conexiunile amintirilor atașate de prezent, viscolește cu nefiind prin pustiul ființei.

7.Spațiul uman este separat de Dumnezeu între neființa întrupată în nenumărați zombi și între ființa care face din armonie o simfonie a naturii interioare.

8.Fiindul, finitul și efemeritatea sunt 3 elemente principale ce caracterizează omul, iar infinitul, veșnicia și omnisciența țin de Dumnezeu.

9.Dacă ne-am purifica de păcate, tare și vicii, imanența ar crea o altă substanță care să modeleze omul și ne-am înnobila cu statutul de zei.

10.Dacă aș putea să fiu teleportat în transcendent, să fac cunoștință cu Dumnezeu și cu lumea lui divină, aș crede că viața are scop și că scopul vieții ține de un ideal non-uman, divin, ce transfigurează o existență ternă.