1.Somul spart în cioburi de gânduri letargice, care taie carnea conștientului invadat de vise diurne, se învârte prin globii oculari încețoșând vederea, căutând refugiu înspre interior, acolo unde stă un înger trimis de Dumnezeu, ce face curățenie printre afecte prăfuite, emoții împăienjenite și euri ce-au căpătat o crustă de mizerie.

2.Un ritm lăuntric sacadat, nu este totuna cu un ritm alert, dar continuu, precum un calm plin de torpoare și letargie, nu este totuna cu o răbdare chibzuită și atentă la detalii.

3.Logoreea este arta de a aranja invazia cuvintelor în structuri lingvistice logice.

4.Esența omului stă în sine, esența sinelui se află în imanență, iar esența imanenței sălășluiește în spirit.

5.Ipohondriile se pot trata prin serul rațiunii, ce dizolvă substanțele maladive, iar elucubrațiile devin evanescente în contactul cu normalitatea realității.

6.Infinitul ordonat în formele spiralei, ce crește din cicluri de finitudine, încape în sfera existenței, cu condiția ca ea să cuprindă toate genealogiile omului și să se dilate perpetuu absorbind substanța viitorului.

7.Când scrii poezie, trebuie să fie întuneric în cameră, pentru a pipăi cu gândurile forma lucrurilor, și toate becurile gândirii trebuie să fie aprinse, pentru ca rațiunea, trimisă în spațiile lirismului, să-ți poată dicta poemul.

8.Când scrii poezie, trebuie să fie liniște în cameră, s-o auzi cum tușește și cum este străbătută de convulsii, pentru a auzi distinct tumultul gândurilor ce umple spațiul tăcerii.

9.Bolile sunt simulacre ale ipostazelor spiritului, rațiunii, sufletului și stărilor sufletești.

10.Iubirea fără prejudecăți dizolvă regretele, vindecă orgoliile și împletește destinul cu viața, soarta cu universul și sinele cu nemurirea.