dacă pomul vieții veșnice a rămas neatins de mâna omului
pomul cunoașterii ne-a dat primul cuvânt
o silabă plină până la refuz de uimire
acum puteam povesti
cu înflorituri
ceea ce inima știa mai bine
după căderea în păcat
am căutat loc vorbelor noastre
ce nu mai aveau loc
în adâncul inimii
și-ncet încet am făcut loc minciunii
crestată-n carnea cuvântului tot mai slăbit
și mai golit de suflet
fericiți cei săraci cu duhul vorbirii
că ei își pun inima-n palme să rostuiască
trăirile… și rugile… și bucuriile
e timpul să reînvățam
prețul tăcerii
și-al ne-cuvintelor
în carnea cărora se ascunde
secretul nemuririi