dacă ziua nu s-ar fi dat cu capul de pragurile cerului
căzând în fund amețită
poate că nu m-ar fi prins de păr
zvârlindu-mă-n viață pe nepusă masă
pipăindu-și plină de ciudă cucuiul
și uite așa
am dat piept cu lumina
cu țipătul, cu lumea…
la primii pași am stâlcit câteva consoane
iar vocalele se trăgeau pe margini
oarecum mirate
și poate neliniștite
au urmat cuvinte nehotărâte
scurte propoziții, iar la final
paragrafe întregi alergau jur împrejur
creioanele zgâriau cerul cu întrebări candide
călimările luau poziția de drepți dându-mi onorul
iar maculatoarele dispăreau tocate mărunt
printre închipuiri
școlile au crescut trăgându-mă după ele
cărțile îmi dădeau roată făcându-mi curte asiduă
dar eu încă mă jucam cu întrebările
nelămurindu-mă
prima zi de muncă a venit pe tăcute,
dându-mi un șut ce m-a aruncat dincolo de cuvinte
în plină realitate
munca poate fi plăcută
dacă mai păstrezi prin jur câteva întrebări
pe care să ști că te poți baza…
la starea civilă
am trecut fără pic de ruine :
încă plin de-întrebări
cu câteva frazări reușite la activ
iar la reședința am trecut
domiciliat cu capul în nori
pe strada Fericirii
undeva mai către sfârșit...