poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-04-20 | |
Nouă meșteri mari, calfe și zidari, cu Manole zece care-i și întrece, se pleacă în fața destinului să ridice mândră mânăstire la porunca domnitorului. Ei sunt zece, precum cele zece degete ale mâinilor muncind laolaltă în armonie, sub îndrumarea meșterului Manole. Manole visează, dar poate și Ana, soția lui, visează, iar Manole, care o iubea mult, își simte sufletul chemat de un duh, căci în vis nu era cuvântul lui Dumnezeu. Acel duh, precum Puck sau Ariel sau Tinker Bell conectează povestirea cu latura fantasticului suprauman, o lume de legendă și mit. Ca în povești, duhul cere un sacrificiu pentru clădirea mânăstirii, așa cum diverse forțe supranaturale din povești cer părinților îndurerați chiar viața propriului copil ca o dobândă pentru împlinirea dorinței de a avea copil cu ani în urmă. Pe malul Argeșului, lui Manole i se cere un alt sacrificiu: zidirea soției și pruncului nenăscut. Legătura dintre cei doi soți fiind puternică, îmi imaginez pe Ana visând în același timp cu Manole, dar nu același vis, în timpul ce duhul poartă iubirea între spiritele soților printr-o lume a inconștientului lor comun. Ambele vise au putere creatoare prin forța iubirii. Ana vine la zid și e sacrificată. Prin clădirea mânăstirii duhurile rele adorm îmblânzite, devin și ele pietre de temelie. Visele altor oameni se purifică, tot așa cum Manole însuși se preschimbă în apă limpede de izvor, un început perpetuu.
Dar ce fac în acest timp celelalte soții ale meșterilor zidari? Vin ele pe rând și privesc cum lăcrimează și se tânguie Ana, ori vin când mânăstirea este înălțată? Ori niciodată? Celelalte soții nu visează precum Ana, ele frământă pâinea pentru soții lor și scot apă rece din fântână. Conștiința lor este trează și legătura iubirii față de soți mai puțin pasională. Locul lor este într-un colț al visului lui Manole.Bărbații lor de asemenea nu visează, fiindcă pentru clădirea unei mânăstiri sau a altei construcții durabile într-un loc bântuit de duhuri rele este suficient un singur vis puternic al unui cuplu, ca în poarta sărutului a lui Brâncuși. Celelalte soții sunt în umbra mânăstirii fiindcă de ar fi venit, ele nici nu ar fi acceptat gluma de a fi zidite. Precum soții lor, ele sunt celelalte degete ale mâinilor femeiești, întrecute de Ana. Soții lor, și ei treji și lucizi, mai aproape de lumea iluziilor cotidiene, poartă spre înalt focul creator al lui Manole. Rostul femeilor celorlalte nu este de neglijat, chiar dacă nu e menționat (în alte variante ale legendei ele sunt anunțate de soții lor să nu vină devreme la mânăstire). Astfel ele sunt parte din planurile meșterilor. După clădirea mânăstirii își vor jeli poate bărbații sacrificați la rândul lor, închizând cercul prin chemările lor inutile. Prin clarobscurul povestirii ele reprezintă lumea pragmatică, rațiunea rece, în opoziție cu visul creator și înfrângerea duhurilor neprielnice sau urgiei lui Dumnezeu.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate