Am mai amintit poate că, fiind în căutarea drepturilor umane fundamentale care toate mi-au fost negate (vezi Declarația Universală a Drepturilor Omului, inclusiv articolele legate de drepturile copilului pentru problemele mele din 84 până în 89), am fost, începând cu 2002, la diferite instituții și organizații guvernamentale sau nonguvernamentale, inclusiv la Ministerul Sănătății în 2004 și totodată la diverse persoane pe care le consideram mai influente poate, cerând ajutorul. În total vreo 20 de locuri, pe care le voi aminti poate altădată, altundeva. Unii mi-au sugerat că drepturile omului sunt doar pentru oamenii de rând și normali, nu pentru cei declarați nebuni cum am fost eu. Dar psihiatrii nu sunt Dumnezeu și e evident că uneori se pot înșela când condamnă un om nevinovat. De aceea continui să susțin că mi-au fost încălcate drepturile fundamentale, deși mulți m-au luat în derâdere.
Ceea ce voi nota în acest memoriu sunt problemele legate de unele abuzuri ale statului asupra vieții mele. Nu știu ce fel de stat este acesta, România în care trăiesc. Adică știu că e o democrație, dar democrațiile care au partide și parlament și președinte au și o ideologie politică care le domină. De exemplu neoliberalismul, neofascismul, naționalismul, monarhismul și enorm de multe altele, ale căror caracteristici se întrepătrund parțial.Vezi de exemplu lista

http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_political_ideologies

Ideologie nu înseamnă dacă e republică sau nu, dacă e parlamentară sau prezidențială, ce fel de partid e la putere. Ideologia este spiritul general al conducerii politice a statului. Ceea ce am observat cu durere din experiența vieții mele, în special după schimbările politice din 89 dar și înainte (puțin, fiind eu oricum copil), e că statul român nu este un stat de drept, lucru poate perimat, cu origine se pare în filozofia lui Kant. În statul de drept puterea statului e limitată pentru a înlătura abuzurile de putere arbitrare adupra cetățenilor și se pune accentul pe ceea ce este drept, just, adică un concept de dreptate bazată pe moralitate, etică, echitate, religie, lege, lege naturală, raționalitate. Conform Wikipedia, că alte surse aci nu am căutat și nu pot găsi, dar pot căuta, este un stat în care domnește legea ca în conceptul angloamerican, dar în care accentul cade mai mult pe rolul dreptății morale. Ce poate face cetățeanul de rând, om obișnuit cum am fost eu, dacă legea, legată și de puterea politică, este abuzivă și strâmbă?

http://en.wikipedia.org/wiki/Rechtsstaat

De aceea mi-am pus problema ideologiei care guvernează România dincolo de partide și democrație. Și o democrație poate fi strâmbă. Dar mai ales abuzivă sau hiperautoritară sau opresivă.

Și atunci, câutând eu printre diverse ideologii care mi se păreau mai aproape de ceea ce am observat eu în viața mea (destul de puțin, recunosc, nu am experiență) am descoperit totuși că există unele elemente clare din povestea vieții mele, prezente într-o ideologie abuzivă, numită neofascism (cu accent totodată pe populismul de dreapta sau extremă dreaptă, așa cum e scris că se întâmplă în această ideologie, pe care cei care o practică chipurile nu recunosc că o au la baza organizării lor politice). Sigur, veți spune, ideologia poate fi doar a unui partid. Nu pot să vă contrazic, fiindcă nu am suficiente dovezi, dar voi explica ceea ce știu.

La acest link, despre neofascism

http://en.wikipedia.org/wiki/Neo-fascism

Acum voi cita dintr-o carte publicată în România, carte în care nazismul și neonazismul nici nu există, respectiv Enciclopedia Universală Britannica variantă românească, cumpărată de mine mai ieftin acum câțiva ani în 2010:

„Filozofie politică și mișcare care a părut în perioada de după Al Doilea Război Mondial [...] în favoarea naționalismului extrem, se opune individualismului liberal, este împotriva marxismului și a altor ideologii de stânga, încurajează învinovățirea pe motive rasiste și xenofobe și promovează programele economice populiste de aripă dreaptă.[...]Ei fac mari eforturi să se înfățișeze drept democrații sau drept principalul curent de gândire [...] în Franța Frontul Național, condus de Jean-Marie Le Pen și, în Rusia, Partidul Liberal –Democrat, condus de Vladimir Jirinovski.”

Am dat și exemplele de partide din acea carte deși desigur nu am dovezi că ar fi adevărate. În politică oamenii de rând ca mine nu au cum ghici cine minte pe cine sau cine se luptă cu cine. Eu am fost oricum izolată și fără interese politice sau legătură cu politica, dar mi-am exercitat dreptul la vot de mai multe ori, drept care nu mi-a fost luat, în mod ciudat. Dar în cazul meu a fost un drept complet iluzoriu, din afara societății. Exemplele din cartea aceea le scriu aici doar pentru că se spune și se scrie că această ideologie neofascistă există actual și pentru că eu am observat lucruri similare în țara mea, care poate actual nu mai sunt (sau nu toate), dar prin care eu am suferit mult. Cu alte cuvinte nu acuz pe nimeni de neofascism, doar explic că am pățit ceva similar. Importantă este și referirea la populism

http://en.wikipedia.org/wiki/Populism

Iată dovezile similare din viața mea:
1. Statul hiperopresiv asupra pacienților psihiatrici care nu au dreptul de a supraviețui, ca și cum ar fi supuși eutanasierii;
2. Statul hiperopresiv asupra handicapaților; cei care au un picior lipsă pot primi doar un ajutor infim și nici reducere pe transportul în comun de suprafață; se consideră că oamenii cu un picior lipsă, dacă e protezat, sunt apți de muncă; nu știu dacă oamenii care pierd un picior în accidente de circulație sau de muncă primesc vreo pensie, dar oricum asigurările de viață costă și deci statul lovește în tinerii săraci fără ani de muncă dacă nu mă înșel;
3. Statul hiperopresiv asupra profesorilor din mediul preuniversitar, când eram profesoară în 2003 avem doar 450 de lei salariu (patru milioane lei și jumătate, scriși pe carnetul de muncă, îl am și azi) și apoi au fost greve multe în acei ani ale profesorilor și problema s-a rezolvat numai după ce eu am demisionat;
4. Birocrația excesivă și abuzivă în instituții precum institutul medico legal sau tribunalul, unde am pierdut ultimii bani din moștenire fiindcă ceream doar o hârtie oficială necesară și fusesem greșit îndrumată acolo, unde unii chiar și-au bătut joc de mine ca și cum mă judecam cu spitalul de psihiatrie sau cu oficiul pentru handicapați;
5. Statul hiperopresiv asupra celor persecutați de grupuri agresive din populație, cum am fost eu, sau abuzați chiar din copilărie, cărora li se refuză dreptul la muncă dar și la pensie și prin aceasta și posibilitatea de a avea asigurare medicală, deci sunt omorâți (eu am asigurare medicală numai fiindcă mi-am pierdut piciorul în tentativa de sinucidere, că dacă nu îl pierdeam nu o aveam, se dă certificat de handicap și pentru bolile psihice, tot cu ajutor financiar foarte mic, dar cred că numai pentru cele grave, însă am dreptate în ceea am scris la acest punct);
6. Statul cu politică economică populistă și demagogică exagerată, cum am explicat, prin care de exemplu a avut loc o cădere a pieței imobiliare acum câțiva ani după ce eu am rămas fără bani lichizi din moștenire și am pierdut din valoarea ei sau a chiriei încasate aproape jumătate. Acum abia trăiesc;
7. Statul care are legi noi despre vânzarea pădurilor de exemplu, care mă afectează după ce am trăit ani de zile fără bani și fără să pot vinde partea mea legală dintr-o pădure, nici la Romsilva, parte moștenită legal și drept;
8. Eu am apartamentul meu și sunt coproprietară împreună cu mama la un alt apartament, singura mea sursă de venit prin chirie. Oameni care nu au dreptul la muncă nu pot avea altă sursă de venit și există legi care lovesc din nou exact în cei săraci legat de impozite, lucru pe care nu îl mai pot preciza acum cu precizie fiindcă mama plătește impozitele mele;
9. Încă un lucru cert e că statul are legi prin care cei cu pensie de urmași, deci din nou oamenii nenorociți poate fără vină, nu au dreptul să aibă și salariu, în timp ce ceilalți, cu pensie din anii de muncă (ani depuși în fostul regim desigur) au dreptul. Acest lucru a afectat-o și pe mama mea (care a trecut printr-un proces la tribunal, fiind nevinovată și îndrumată și ea greșit la oficiul pentru pensii, și apoi și-a schimbat pensia cu una mai mică, după anii ei de muncă. Eu nu pot trece la pensie de urmaș după tata fiindcă nu am bani și pe nimeni să mă ajute și nu știu sigur dacă mai am dreptul după ce o luase mama, fiind și ea în viață.). Acest lucru în viitor poate afecta diverși orfani nenorociți;
10. În concluzie statul care oprimă și jupoaie pe cei săraci fără milă, unde cei nevinovați nu pot găsi dreptate sau drepturi defel, un stat apropiat prea mult de concepții ale darwinismului social, prezente și în fascism.

Ori este acesta un popor de Iude în sensul biblic, cu un stat care latră dar și mușcă până când mor toți cei considerați mai sensibili? Aceasta e doar o metaforă, cele de mai sus sunt fapte clare. Poate că mai e speranță pentru o lume mai morală măcar cu puțin.

12 aprilie 2014

Linkurile sunt în limba engleză dar le puteți urma dacă dați copy paste, nu am reușit să le pun ca linkuri directe.
Și un postscriptum, fiindcă tocmai am primit în mail, nu în spam, un mesaj despre nu știu ce pericol național de destrămare a granițelor României. Vreau să spun că România e un stat al Uniunii Europene, lucru care mă atrăgea mult în tinerețea mea inocentă din motive pe care nu le mai explic. Nu cred că e un lucru rău. Dar, ceea ce m-a deranjat și poate că am dreptate, este faptul că în manualele de liceu de acum mai mulți ani (clasele 9-12 ce am găsit eu) era un europocentrism exagerat. Este un fel de act barbar să tai celelalte civilizații cu sabia din cărți. Culturile africane, asiatice sau ale continentelor americane erau pomenite foarte vag și succint. Vezi și definiția din dicționar, cred că am dreptate:

http://www.dexonline.news20.ro/cuvant/europocentrism.html

Un alt exemplu e că, după 2007, după aderarea României la Uniunea Europeană, medicul mi-a spus că eu, cu diagnosticul meu psihiatric, datorită reglementărilor mai stricte ale UE nu mai am deloc posibilitatea să muncesc, ceea ce oricum îmi fusese spus și înainte. A trebuit să muncesc în ilegalitate 5 ani în viața mea până în 2007 (și oricum abia mi-am găsit de lucru), dar, cum spuneam la începutul acestui memoriu poate incomplet, nu am greșit(adică au mai fost și alte abuzuri, dar poate nu instituționale sau de stat, cum ar fi modul în care m-au obligat să îmi dau demisia când am lucrat ca bibliotecară în 2007). Totul e adevărat, am căutat drepturi umane și eventual reconsiderarea diagnosticului psihiatric din 2002, dar și înainte.
Știu că este un text sec, nu este literatură cu valoare stilistică, dar are valoare de adevăr, ca și celelalte texte memorialistice ale mele, pe care am încercat să le scriu într-o formă mai literară.