poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1442 .



Trenuleț de jucărie cu baterii
personale [ Jurnal ]
Text inspirat de Trenuleț de jucărie cu baterii (concurs)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristina-monica ]

2014-03-28  |     | 



Dormeam așa într-o doară de plictis și m-am trezit pe un peron pustiu cu dalele de piatră înnegrite. Iarba țâșnea victorioasă printre crăpături, neagră cărbune. Vântul reușea să dezmorțească plopii uscați din tăcerea lor întunecată, de parcă ai fi auzit mieunatul unui pui de pisică neagră părăsit, conștient precoce de handicapul lui de culoare într-o lume ostilă, un mieunat aparte, spart și scârțâit, patetic și amuzant totodată, cerșind parcă un strop de lapte covăsit, fiindcă laptele proaspăt este pentru pisoi tărcați cu boticul pufos.

Am început să dau ocol gării la întâmplare, simțeam prin tălpile subțiri că trenul se apropie și mi-era frică. Pășeam într-o carcasă de plumb tot mai strânsă, privind cu ochii semideschiși geana subțire a lunii secerând norii. Trenul într-adevăr se apropia, pocnind din traversă în traversă, de parcă ar fi luat-o la dreapta sau la stânga, oricum complet nemulțumit de drumul lui obligatoriu drept. Ferestrele mari străluceau fosforescent, încât de departe semănau cu niște decorații de Crăciun într-un oraș cu cer de smoală și fum pretutindeni.

Nu mai știam dacă visez sau sunt trează când trenul a ajuns în dreptul meu. Cu toate că tremuram de frică și de frig, nu cred că m-aș fi urcat. La fiecare fereastră stătea un mort, cu chipul aproape înnnegrit, și lângă fiecare mort era o păpușă îmbrăcată în alb: o păpușă mireasă cu dantele curate și spumoase și văluri fluturând în vânt. Lumina din fiecare compartiment avea culori diferite, în crescendo: alb, galben, oranj, roșu, grena, violet, albastru. La ultima fereastră era întuneric, dar, aplecat peste geam, vedeam capul unui copil, un copil viu și sănătos, râzând fericit.

Atunci am închis ochii și am început să plâng. Nu mai mi-era frică, dar deja știam că nu mai dorm.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!