1.După viață urmează nefiindul, iar pe partea cealaltă, nevăzută a ființei, se prefigurează alte lumi, eterice și luminoase, superioare și imateriale, subtile și metafizice, în care în loc de oameni ființează spiritele, cu gândirea o formă vie a pulsiunilor luminii.

2.Hologramele realității atrag lucrurile secționate de privirea esoterică, care pătrunde în intrinsecitatea lor ; atrag oamenii bandajați de iraționalitate.

3.Doar spiritul ridică un zid impenetrabil ce îl desparte de magnetismul hologramelor și își creează sieși însuși esențe cugetătoare, prin care se întrezăresc filozofii și poeții.

4.Haosul din spațiul real se structurează în principii absurde, ce devin dogmele unei lumi supuse sclaviei.

5.Dacă inversez sensul vieții, apare non-sensul ca țel ontologic ce crește din haosul fiecărui om.

6.Dacă anomaliile sunt supuse operațiilor chirurgicale, din incizii ies elucubrațiile ce se ciocnesc de corpusculii normalității și din interacțiune iau naștere formele gândirii, supuse alterării și degenerării.

7.Prezentul își stabilește conexiunile cu viitorul, iar eu îmi proiectez în viitor substanța profețiilor, pentru a da conținut concret unor variabile aleatoare.

8.Pe partea din față a ființei stau răsăriturile repetate peren, iar fiecare răsărit naște un entuziasm vindecător de ipohondrii, în timp ce pe partea din spate a existenței stau apusurile succesive și continue ; în orizonturile lor sunt îngropate visele, crezurile, ambițiile, și eliberate nocivul, nefastul și anostul.

9.În aria ființială există un teritoriu de tranziție prin care se mișcă : frumusețea logodită cu urâtul, liricul zâmbind întrupat în poezii, amăgirea diluată în evanescență, patimile cu fluxuri și refluxuri, dreptatea înnobilând trăirea religioasă, și toate aceste elemente estetice și morale coexistă în poet.

10.Între lună și soare există o distanță ca de la nefericire la fericire, iar între lună și pământ stă suspendat eul poetic.