pojghița amăgirilor se crapă
trecutul se clatină ridicându-se-n coate
mormintele se desprind și-și iau crucile-n spate
stol călător spre soare apune

amintirile nu mai spun povești
s-au strâns grămadă pe marginea visului
și-așteaptă-n tăcere sfârșitul
prescris pe hârtie cu-antet

chiar dacă mi-am băut frica până la capăt
tot mai sunt goluri de umplut
rădăcinile sapă în aer
și ploaia m-așteaptă cu-un aer stătut