Cel mai ușor mi-e să povestesc despre miezul sufletului meu sau despre stelele mustind lumină pe cerul curat...Ce altceva pot spune mai adevărat? Oamenii de știință povestesc că orice prunc se naște cu circa 75 procente de apă în trup, aproape asemenea planetei mamă. Apoi crește și devine om, apoi îmbătrânește și se usucă din ce în ce. Precum merii cu viață lungă și omul are pielea subțire la început și se întărește după mulți ani. Uneori...

Lumea mea se învârte prin fața ochilor, mereu sunt captivă într-o ușă turnantă, mereu sunt și azi și ieri, sunt lumea dinainte de Galileo Galilei, fetița care privește soarele rotindu-se printr-o gaură dintr-o frunză mare de brusture. Sub pleoapele mele lumina se joacă, trece prin frunzele viței de vie din cerdac, prin rufele albe întinse în grădină pe sârmă, prin corturi de cearceaf improvizate, deasupra cărora se înalță palate de cristal și mărgean. Și basmele curg și cresc în mine precum hrana din oala fermecată care îndestulează săracul. Lumea este acest moment, clipele trec și amintirile se coc blând ca vișinele dulci-acrișoare din livadă.

Uneori viața e doar baloane de săpun în care apar curcubeie tainice. Vata de zahăr la care poftesc și mingile de staniol lucios care se întorc în palma mea pe aleea circului. Clovnul care nu îmi place niciodată ca altor copii. Dar cărțile din librării au parfum ispititor, literele sunt înflorite și desenele zâmbesc. Florile micuței Ida cresc pe aleea din grădina mea, dansează fără griji în viața lor scurtă, aproape de mirosul mai trainic de cimbru, tarhon și busuioc. Iar în fântâna în care mă oglindesc crește peștișorul meu fermecat, un prinț dintr-o țară de poveste pentru care rup din felia mea de pâine cu zahăr.

Respir parfumul de izmă sălbatică și flori de câmp, iarbă proaspăt cosită și fân. Pâinea de pe masă e caldă, proaspăt bătută de coajă și plăcintele țărănești cu mere sau cu prune aburesc. Bunica zâmbește mereu cald cu sufletul pe buze și în seara de Ajun îmi cântă despre Viflaim și cei trei păstori. Miroase adesea a sodă fierbinte, a săpun de casă și rufe albăstrite cu vinețală. Miroase a lapte proaspăt muls, a mălai cu lapte copt în sobă.

Lemnul trosnește și flacăra își joacă pe peretele văruit albastru cântecul ei vesel. Stelele sunt prea multe, cerul este atât de greu încât lumina parcă mă absoarbe cu totul. De ce trebuia să fie atâta cântec mut în jurul meu, încât mă preschimbam în dafin fără să fiu vânată de vreun nemuritor?