toamna asta m-a provocat la cea mai lungă cursă / printre schizofreniile ploilor cu aripi de arini ruginii / printre scâncetele castanilor despovărați de fructe/ și alte bla-bla-uri depresive /care induc lumii / o boală pentru care nu s-a găsit antidotul /
sau poate încă nu s-a născut chirurgul potrivit / să pună în aplicare cea mai cruntă metodologie / aceea de a inciza cauza slăbiciunii / până la cea mai adâncă prăpastie a simțirii / acolo unde se ascund toate nimicurile care duc în final la infarct /

trebuie să am puterea de a deșira cumva sârma / pe care-mi chinui sufletul să stea în picioare / până nu mi se încolăcesc alte anotimpuri în vene / și n-am să mai știu din care brumă să-mi adun fuga / sau mai degrabă îmi imaginez că am descoperit eu coasa ce prelungește viața / tai viermii care au prins rădăcini / încercarea miroase a mormânt desfăcut / violete nătângi se frâng să prindă jocul călăului alb / nici eu nu-l mai știu de când mi-au căzut pe frunte troiene / mi-amintesc doar că din ghearele vulturului / șiroia ceva roșu la fel ca joia în care m-am născut/ singura zi cu mama /
urma se pierdea pe sub sănii / iar cineva aplauda de parcă nu se întâmplase nimic /