Ieri, data ipsi-lon 00 virgulă tango 13, am foast invitat la un parastas
pe feisbuc
colivă clipart și reclame zero coca cola light
se aude prin monitor scrâșnetul pixelilor între dinții
celor care aveau nespusele despre mortul omagiat
oh-uri și lacrimi emoticon
lumânări de tort și patrafire rock –
am smuls cablul
.
Astăzi, mortul de ieri imi dă un like
la un status cu giizăs și un verset din iuda
condividem apoi pe aifoun5 pozele cu soția lui prea moartă
după camioanele lui van damme și cablul meu zace tot acolo
m-am logat de pe android, vechiul telefon, fiindcă dețin două...
timona îmi rotește azimut naiba generalizată
mâinele mele caută frenetice, pe cont propriu, mausul în vasul closetului
desfac o bere, vărs un strop pentru morți și… aprind țigara electronică
.
Degetele, roșind timide, fac cunoștință cu un hb1, odinoară îi zicea, banal, creion
turnirul începe, voi reînvăța să scriu -
o coală albă flutură a pace, asediul meu se încheie aici, accept...
Mâine – deja - virtual pot umbla prin mâine ca la mine în bucătărie unde
desenez cu o pată de grăsime pe farfurie o cioară și mă simt hitchcock
În toată casa e cyber doliu, nu am mai mâncat de... –
Cablul smuls îmi îmbrățișă picioarele, îmi pupă tălpile – duios, îl înfing
cu mufa-n plăcintă, dispozitivul de net
.
Agonia pare că a luat sfârșit și dau sărci pe motoare - agonia chiar există...
Îmi fac un cont, postez gărgăuni și curg stele, răzui una, s-o schimb pe pâine
la alimentara robo-vânzătoarea mă anunță sec: primim doar stele verzi
din nou agonia, stele verzi nu sunt – ieri-ul se cârnește spre mine ca un aisberg
farul îmi face semne disperate, orchestra intonează gama windows acustice
trupul mi se metamorfozează crescendo, devin maus, am căpățâna titanic
scena lui james cameron pe verticală a început
.
afară latră dog, traduc cu gugăl transleit: dog spune ceva despre
dependența de internet și agonii - brusc foamea își readuce aminte unde stau
și sună la ușă – data stelară azi, azi-ul și-a calibrat prezentul pe azi, acum,
deschid o fereastră nouă, parastasul veșnicapomenire, liturghie
pe seama mea, pare că am murit dar nu am murit destul, m-a salvat
o doagă pe care am plutit în derivă – toți credeau că e cea lipsă, uite
nu era
prin hubloul temporal văd o bătrânețe lungă și fericită, ea da, eu nu